Grupul austriac Raiffeisen Bank International (RBI), una din cele mai expuse bănci europene pe Rusia, a susținut că analizează toate opţiunile strategice pentru divizia sa din Rusia, "inclusiv o ieşire gestionată cu atenţie".

Plecare din Rusia o schimbare radicală pentru banca austriacă, Raiffeisen fiind prezentă pe piaţa din Rusia încă de la colapsul URSS, iar anul trecut subsidiara sa rusească a contribuit cu aproape o treime la profitul net de 1,5 miliarde de euro realizat de grupul austriac. Divizia din Rusia a RBI este a zecea cea mai mare bancă din această ţară, cu active de 11,96 miliarde de euro, scrie Agerpres.

Raiffeisen a anunţat că în primul său trimestru profitul său net a urcat până la 442 milioane de euro, de la 126 milioane de euro în perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care venitul net din dobânzi a urcat până la 986 milioane de euro, de la 736 milioane de euro anul trecut.

În primul trimestru al acestui an creditele acordate de Raiffeisen au crescut cu 1% pe fondul stopării activităţii de creditare în Rusia. Acum banca austriacă se aşteaptă la un volum de credite stabil în 2022, comparativ cu 2021, în condiţiile în care anterior se aştepta la o creştere cuprinsă între 7% şi 9%.

Raiffeisen Bank International (RBI) este o bancă universală care operează în 13 ţări din Europa Centrală şi de Est.

În România, Raiffeisen Bank are peste 2,25 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice, 4.600 de angajaţi, 300 de agenţii în toată ţara, 1.100 de ATM-uri, din care 455 de maşini multifuncţionale (MFM-uri) şi o reţea ce a trecut de 25.800 de POS-uri.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri