22 Mai 2007

Bancpost intra in hora obligatiunilor corporatiste



Plasamentele in obligatiuni devin o alternativa tot mai atractiva pentru cei care detin lichiditati in exces, piata devenind mai bogata in astfel de instrumente

Divizia Global Markets a Bancpost va lansa pe piata romaneasca, in luna iunie, o emisiune de obligatiuni in valoare de 50 milioane lei (15,3 milioane euro) cu o maturitate de cinci ani si dobanda in crestere dupa fiecare an.

"Emisiunea reprezinta o premiera pentru obligatiunile in lei datorita mecanismului de plata a dobanzii", au declarat reprezentantii bancii. Astfel, in schimbul dreptului pe care emitentul si-l rezerva de a rascumpara obligatiunile la oricare aniversare de cupon la 100% din pretul de emisiune (callability), emitentul va plati pentru obligatiuni o dobanda fixa de 7,25% pe an in primul an, 7,50% pe an in al doilea an, 7,75% pe an in al treilea an, 8,00% pe an in al patrulea an si 8,25% pe an la sfarsitul celui de al cincilea an.

Unul din motivele principale ale lansarii noii emisiuni este interesul aratat de comunitatea locala si internationala de investitori pentru plasamente in lei, anunta Bancpost.

De la inceputul anului, Bancpost a mai lansat pe piata romaneasca o emisiune de obligatiuni corporative cu scadenta in zece ani, precum si emisiuni de obligatiuni corporative structurate, la care plateste o dobanda variabila, in functie de evolutia cursului de schimb euro/leu.

Banca mama a Bancpost, EFG Eurobank Ergasias, a lansat pe piata internationala, prin intermediul subsidiarei din Londra - EFG Hellas PLC - doua emisiuni de obligatiuni corporative in moneda romaneasca. Prima emisiune a avut loc anul trecut in luna octombrie, in valoare de 230 milioane lei si cu scadenta la trei ani, pentru care grupul financiar plateste o dobanda anuala variabila (8,68% in momentul listarii), arata datele publicate de Bursa din Luxemburg. A doua emisiune a EFG Hellas PLC a avut loc in luna februarie a acestui an, cu dobanda anuala fixa de 6,2%, in valoare de 100 milioane lei si scadenta in zece ani.

BCR, cea mai mare banca din Romania, a emis in noiembrie 2006, pe piata din Romania, obligatiuni in valoare de 242 milioane lei. Maturitatea titlurilor este de trei ani, iar dobanda anuala de 7,25%.

Conducerea BCR a dat de inteles, in noiembrie 2006, la finalizarea acestei emisiuni de obligatiuni ca urmatoarele emisiuni vor fi realizate in strainatate.

"Avand in vedere costurile extrem de ridicate ale pietei de capital din Romania, precum si ceea ce ar putea sa insemne o oarecare lipsa de interes a operatorilor locali ori o lipsa de performanta a capacitatilor de vanzare ale acestora, este foarte probabil ca vom continua sa structuram si sa emitem astfel de instrumente de plasament, urmand insa ca emiterea sa o facem pe piata internationala", a declarat, in noiembrie 2006, vicepresedintele executiv al BCR, Dan Bunea.

De asemenea, BRD a emis, in 2004, pe piata romaneasca de capital obligatiuni corporatiste in valoare de 50 de milioane lei, fiind prima banca din Romania care a ales sa lanseze obligatiuni corporative.

Astazi, pe Bursa de Valori Bucuresti se mai tranzactioneaza obligatiuni corporatiste emise de Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (525 de milioane de lei), Banca Comerciala Carpatica (36,79 milioane de lei) si Procredit Bank (40,25 milioane de lei). Prima emisiune de obligatiuni de la ProCredit Bank a beneficiat de o dobanda fixa de 8,5 la suta pe an.



Citeste si