Primele credite ipotecare online din România. BCR acordă împrumuturi pentru locuințe direct din aplicație
BCR a acordat deja, în ultima săptămână, primele credite ipotecare online, o premieră absolută în România. Soluția financiară CASA MEA este disponibilă pe platforma de digital banking George și oferă românilor posibilitatea de a obține online banii necesari pentru locuință.
”Principalele probleme ale unui credit de casă au fost mereu timpul îndelungat, complexitatea și lipsa de claritate privind documentația proprietății și drumurile nenumărate pe care clientul trebuia să le facă.
Odată cu aplicarea pentru credit, clienții BCR sunt acum ghidați pas cu pas în procesul de achiziție, primind asistență și informații transparente despre documentele necesare, precum și recomandări referitoare la modul cum acestea se pot obține și pașii de urmat. Vor avea foarte rapid informațiile necesare pentru a lua o decizie corectă bazată pe calculul în timp real al sumei maxime pe care o pot obține”, spune Vlad Huțuleac, Director Executiv Adjunct Produse și Segmente Retail BCR.
Pașii pentru a aplica online la creditul CASA MEA de la BCR:
Proiectul este disponibil în această fază pentru clienții care sunt angajați pe perioadă nedeterminată, obțin venituri din salarii și contractează creditul fără un coplătitor. De asemenea, suma maximă a creditului în varianta online poate ajunge până la 450.000 lei, iar clienții nu trebuie să aibă alte credite garantate în desfășurare.