11 Iunie 2007

Schimburile Bursei de Valori au atins un maxim de 109,6 milioane euro

Valoarea schimburilor Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a urcat vineri pana la 358,12 milioane lei (109,62 milioane euro), fiind inregistrata un nou maxim al valorii schimburilor, datorita a doua tranzactii speciale cu actiunile companiei Kandia Excelent, spun brokerii.

In sedinta de joi schimburile Bursei au inregistrat valoarea de 19,49 milioane lei. "Daca facem exceptie de schimburile cu actiunile Kandia, lichiditatea pietei a fost descul de scazuta, iar piata romanesca s-a aliniat la pietele internationale care au scazut in sedinta de vineri", a declarat, citat de NewsIn, Adrian Ceuca, broker la Broker Cluj.

Valoarea schimburilor cu actiuni incheiate in piata principala a fost de 31,64 milioane lei.

in sedinta de vineri a fost vandut pachetul majoritar la Kandia Excelent pentru suma de 326,45 milioane lei (99,22 milioane euro) la un pret de 2,90 lei pe actiune, cu 14,71% sub cotatia inregistrata in sedinta anterioara. Pe piata principala, valoarea schimburilor a fost 1,77 milioane lei iar cotatia actiunilor a urcat cu 8,82% pana la 3,70 lei pe actiune.

Indicele compozit al bursei, BET-C, a scazut cu 0,68%, de la 5.964,12 puncte pana la 5.923,82 puncte. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a scazut cu 1,12%, de 20.044,81 puncte pana la 19.827,29 puncte. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a pierdut 0,49%, de la 8.705,11 puncte pana la 8.662,14 puncte. Indicele celor cinci societati financiare, BET-FI, a pierdut cu 1,55%, de la 73.037,61 puncte pana la 71.902,76 puncte. Valoarea schimburilor cu titlurile celor cinci societati financiare a fost de 14,92 milioane lei (4,53 milioane euro), peste 47,11% din rulajul cu actiuni al pietei. Cel mai activ titlu financiar a fost SIF Oltenia (SIF5), cu schimburi de peste 4,53 milioane lei. Pe pozitia secunda s-a plasat SIF Moldova (SIF2), cu 3,57 milioane lei. Titlurile SIF Oltenia s-au ieftinit cu 1,68%, de la 3,58 lei pe actiune, pana la 3,52 lei. Actiunile SIF Moldova s-au depreciat cu 3,14%, de la 3,18 lei pana la 3,08 lei.

Actiunile Petrom Bucuresti (SNP) s-au depreciat cu 1,39%, de la 0,505 lei, pana la 0,498 lei, pe fondul unor schimburi de 2,34 milioane lei. Titlurile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) au stagnat la 0,089 lei pe fondul unor tranzactii de 687.912 lei.

Titlurile Bancii Transilvania (TLV) s-au ieftinit cu 1,92%, de la 0,78 lei , pana la 0,765 lei, pe un rulaj de peste 1,66 milioane lei. Actiunile BRD SocGen (BRD) au scazut cu 2,07%, de la 24,10 lei, pana la 23,60 lei, pe o lichiditate de 1,027 milioane lei.

Titlurile Transelectrica Bucuresti (TEL) s-au ieftinit cu 2,31%, de la 47,60 lei pana la 46,50 lei, in urma unor transferuri de peste 500.000 lei.

Actiunile Impact SA Bucuresti s-au apreciat, vineri, cu 13,99%, pana la cotatia de 1,10 lei pe actiune, iar tranzactiile au insumat 1,71 milioane lei.



Citeste si