27 Iunie 2007

BCR vrea sa vanda participatia de 25% din actiunile Asiban

Banca Comerciala Romana (BCR) si-ar putea vinde participatia de 25% pe care o are la compania de asigurari Asiban, a declarat presedintele executiv al BCR, Nicolae Danila.

Compania Asiban este controlata de BRD Groupe Societe Generale, Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) si Banca Transilvania, fiecare cu o participatie de 25% din capital, si de grupul BCR, cu restul de 25% din actiuni.

Compania de asigurari Asiban a inregistrat o valoare a primelor brute subscrise de 138,8 milioane lei (41,4 milioane euro) in primul trimestru al anului, cu aproape 30% mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut.

De asemenea, Asiban a obtinut un profit brut de 2,56 milioane lei (763.000 euro) in primul trimestru al acestui an, cu 33,3% mai mult fata de aceeasi perioada din 2006, iar valoarea daunelor a crescut cu 58% in acelasi interval. Pentru sfarsitul acestui an, Asiban estimeaza un profit brut de 9,95 milioane lei (2,96 milioane euro).



Citeste si