24 Iulie 2007

Capitalul social al SIF Transilvania a fost majorat la 109,21 milioane lei

Actiunile Societatii de Investitii Financiare Transilvania (SIF3) vor fi reluate la tranzactionare in sedinta de marti, dupa ce a fost inregistrata in Registrul Actionarilor majorarea capitalului social de la 54,6 milioane lei, pana la 109,21 milioane lei, potrivit anuntului publicat luni la Bursa.

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a hotarat blocarea pe o perioada de doua saptamani, incepand cu data de inregistrare la Depozitarul Central, a transferului pachetului de 546 milioane actiuni, emise cu ocazia majorarii capitalului. Ceea ce inseamna ca noile actiuni SIF 3 nu pot fi tranzactionate timp de doua saptamani, pana in data de 4 august 2007.

SIF Transilvania (SIF3) a depus, saptamana trecuta la Depozitarul Central documentatia necesara in vederea operarii majorarii de capital social, prin incarcarea actiunilor in conturile clientilor.

SIF Transilvania a intrat luni, 16 iulie, in posesia Certificatului de inregistrare a Valorilor Mobiliare pentru actiunile noi din cadrul majorarii, emis pe 12 iulie de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM).

intarzierea majorarii capitalului social a survenit pe fondul procesului intentat de catre Cocor SA, care contesta modul de majorare a capitalului social al SIF Transilvania. Pe data de 2 iulie instanta a respins cererea Cocor, dand unda verde derularii majorarii de capital.

Actionarii Societatii de Investitii Financiare Transilvania (SIF3) au renuntat in aprilie la dividendul brut de 0,0630 lei pe titlu, in favoarea primirii unei actiuni gratuite, in cadrul majorarii capitalului cu 54,6 milioane lei, pana la nivelul dublu, de 109,21 milioane lei.

Ultima cotatie a actiunilor SIF Transilvania a fost de 2,76 in sedinta de vineri, 20 iulie, ceea ce da o capitalizare de 1,50 miliarde lei (481,52 milioane euro).



Citeste si