După 33 de ani în care a condus OTP Bank, Sándor Csányi își predă funcția de director general fiului său, Péter Csányi, începând cu 1 mai. În cadrul adunării generale, premierul Viktor Orbán a declarat că OTP reprezintă „bijuteria economiei naționale maghiare” și a lăudat realizările băncii sub conducerea lui Csányi, subliniind rolul crucial pe care îl joacă în economia națională, scrie Euronews Hungary.
În fața adunării generale a OTP, Csányi Sándor a raportat un profit de peste o mie de miliarde de forinți, subliniind în discursul său că 2024 a fost cel mai bun an din istoria grupului bancar. OTP este lider de piață în regiune și în cinci țări, a achiziționat în total 26 de bănci, dintre care 14 doar în ultimii 10 ani. Se extind și în afara Europei - Csányi a menționat Uzbekistanul, unde au achiziționat recent o bancă, considerând regiunea ca având mari oportunități. Directorul general demisionar a subliniat că au primit un sprijin semnificativ din partea guvernului maghiar în procesul de achiziții.
Ce „îl recomandă” pe fiul OTP Bank să preia funcția tatăui său?
În continuare, Csányi a anunțat că începând cu 1 mai, fiul său, Péter Csányi, va deveni director general. El, Csányi Sándor, va rămâne președintele consiliului de administrație, ocupându-se de strategie și de organizarea activității acestuia, rămânând totodată liderul numărul unu al băncii.
Péter Csányi a studiat la Londra, în Spania și la Chicago, și a lucrat deja pentru mai multe bănci din Europa de Vest. Este susținut de consiliul de administrație și de investitori și de ceva vreme deja îl înlocuia pe tatăl său în funcțiile de conducere.
„Ar fi grav dacă această veste ar duce la prăbușirea cotațiilor bursiere - și poate chiar mai grav dacă, dimpotrivă, ar începe să crească”, a glumit directorul general demisionar.
„Nu plănuiesc nicio schimbare care să pună în pericol, nici măcar pe termen scurt, stabilitatea băncii. Voi îndeplini această funcție cu devotament și energie”, a declarat Péter Csányi.
Ce a spus controversatul premier al Ungariei, Viktor Orbán, la acest eveniment?
La adunare a participat și prim-ministrul Viktor Orbán, care într-un discurs scurt a lăudat performanțele OTP și ale lui Sándor Csányi:
„OTP este bijuteria economiei naționale maghiare. OTP are performanțe în fața cărora trebuie să ne scoatem pălăria”, a spus premierul. „OTP joacă un rol esențial în sistemul bancar și în economia maghiară. Nu ne putem imagina piața de credite și nici piața de capital fără OTP. Iar succesul OTP este de neconceput fără Sándor Csányi”, a adăugat Orbán, urând succes noului director general.
Sándor Csányi este economist de profesie. Și-a început cariera în 1983 ca șef de departament la Ministerul Agriculturii și Alimentației, iar în 1986 a trecut la Banca de Credit Maghiară, tot ca șef de departament, de unde cariera sa a luat un avânt rapid.
În 1992, a fost numit președinte-director general al OTP Bank Rt., pe atunci bancă de stat, fiind cea mai mare bancă pentru populație din economia socialistă maghiară. A reorganizat conducerea băncii și a condus procesul de privatizare, obținând o participație semnificativă în companie. De atunci, ca principal acționar și lider al managementului, a fost factorul decisiv în conducerea băncii. Deși întregul sistem bancar maghiar s-a transformat radical în ultimele trei decenii, OTP și-a păstrat poziția de lider pe piața internă și, extinzându-se în străinătate, a devenit un jucător regional de talie internațională.
Banca ginerelui lui Orbán s-a lansat recent în România
Granit Bank, o bancă digitală din Ungaria, similară cu Revolut sau Salt Bank, s-a lansat în România și încearcă să atragă clienți noi prin oferirea unui bonus de 400 de lei la înrolare. Banca ungară, al cărei acționar principal este ginerele lui Viktor Orbán, face pentru prima dată pasul pe o piață externă. Iată ce servicii pune la dispoziție.
Lansarea în România marchează începutul expansiunii internaționale a Granit Bank, care avea anul trecut 200.000 de utilizatori în Ungaria. CEO-ul băncii, Éva Hegedűs, a declarat că ritmul accelerat de creștere din ultimii ani a oferit o bază solidă pentru extinderea internațională, cu servicii inovatoare și flexibile. Gránit Bank este a optă cea mai mare bancă universală din Ungaria, având active totale de 3,56 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o dublare în doar doi ani.
Banca digitală maghiară a fost înființată în 2010 de magnatul industriei construcțiilor Sandor Demjan pentru a ajuta IMM-urile locale să își revină după criza financiară și economică globală. A fost prima instituție bancară din Ungaria care a adoptat serviciile digitale.
În 2021, Holdingul imobiliar ungar BDPST, deținut de ginerele premierului Viktor Orban, a cumpărat o participație de 57% din Granit Bank, conform Reuters.
BDPST a cumpărat participația de la o firmă ungară de consultanță, care este controlată de președintele și directorul general al Granit Bank, Eva Hegedus, potrivit raportului privind rezultatele băncii pentru 2020, publicat pe site-ul băncii.
Ginerele lui Orban, printre cei mai bogați oameni din Ungaria
BDPST a fost înființată de ginerele lui Orban, Istvan Tiborcz, în 2015, iar în ultimii ani a construit un portofoliu de proprietăți imobiliare de primă clasă în Budapesta și în întreaga țară, inclusiv hoteluri și vile, precum și hoteluri de schi în Austria.
Tiborcz a fost inclus pe locul 37 în topul celor mai bogate persoane din Ungaria într-o listă a celor mai bogate 100 de persoane din țară, conform datelor din 2021. Tiborcz s-a căsătorit cu fiica lui Orban, Rahel Orban, în 2013.