Criza politică actuală a avut efecte vizibile asupra piețelor financiare: indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care se calculează dobânzile pentru creditele cu rată variabilă, a crescut, iar leul s-a depreciat. Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, recunoaște că situația este dificilă, dar susține că este gestionabilă.
„Există o presiune asupra cursului valutar, însă profesionalismul celor de la BNR asigură o gestionare adecvată a situației. Trebuie să garantăm plata pensiilor și a salariilor. Situația actuală poate fi controlată astfel încât să asigurăm venituri suficiente la buget. Nu este ușor să reduci deficitul bugetar. Situația nu este simplă, dar este una gestionabilă”, a declarat ministrul de Finanțe.
Ce poți face când se depreciază leul?
Euro a depășit ieri pragul psihologic de 5 lei în plină criză politică, la două zile după primul tur al alegerilor prezidențiale. Un euro a ajuns la valoarea de 5,0378 lei, potrivit cursului oficial publicat marți, 6 mai. Depășirea pragului de 5 lei are loc în contextul în care, ieri, Banca Națională a României a cheltuit 2 miliarde de euro pentru a menține stabil cursul leului, după victoria lui George Simion în primul tur.
Piața valutară din România a fost zguduită de un eveniment anticipat de economiști de ani de zile, dar care a întârziat să se manifeste: moneda europeană a depășit pragul psihologic de 5 lei. Economistul Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice, avertizează asupra apariției unui fenomen cunoscut drept „dolarizare”, tendința românilor de a-și converti economiile din lei în valută. Ce pot face românii, concret, în astfel de momente de criză? Iată mai jos sfaturile specialistulu
Cum îți protejezi economiile în timpuri de criză?
Mai jos, profesorul Cristian Păun oferă câteva sfaturi legate de comportamentul de economisire, valabile atât în perioade de criză, cât și în vremuri de stabilitate economică.
- Să fie cumpătați și prudenți.
- Să economisească în mod constant.
- Să-și diversifice economiile în lei, euro, dolari, aur, și în instrumente financiare atât în România, cât și în străinătate.
- Să păstreze o parte din bani lichizi, disponibili în caz de urgență.
„În general, economiile ar trebui păstrate diversificat, în mai multe monede, nu doar în lei. De asemenea, e recomandat să continui să ai investiții, preferabil atât în România, cât și în alte piețe. Totodată, în portofoliu ar trebui să ai puțin aur, să păstrezi niște bani lichizi în casă, dar să ai bani și la bancă. Diversificarea trebuie să fie cuvântul de ordine”, spune acesta.