30 Mai 2005

Evidente stricte pe piata de capital

BVB si Rasdaq vor avea obligatia sa gaseasca solutii pentru evidentierea în mod corect a detinerilor si datelor de identificare ale investitorilor care au cumparat valori mobiliare, precum si a câstigurilor obtinute în urma transferurilor drepturilor de proprietate asupra titlurilor. Prevederea este continuta în Instructiunea 8/2005 emisa de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Ea va intra în vigoare la data publicarii ordinului de punere în aplicare în Monitorul Oficial.

BVB si Rasdaq vor colabora cu registrele independente si Societatea Nationala de Compensare, Decontare si Depozitare pentru aplicarea acestei instructiuni. Sunt vizate atât
valori mobiliare tranzactionate pe pietele reglementate, cât si cele care fac obiectul transferurilor derulate în cadrul sistemelor alternative de tranzactionare. În prezent, toti investitorii la Bursa, români sau straini, au un numar international de identificare a valorilor mobiliare - codul ISIN (International Securities Identification Number) - stabilit în conformitate cu prevederile standardelor ISO, pentru a fi folosit în orice aplicatie legata de tranzactionarea si administrarea valorilor mobiliare în industria internationala de profil.



Citeste si