8 Iulie 2008

Doar 4 fonduri de pensii obligatorii au avut randamente pozitive dupa doua luni de investitii

Numai patru fonduri de pensii obligatorii din cele 14 care sunt active pe piata pensiilor obligatorii au inregistrat randamente pozitive, intre 0,3 si 3,7%, dupa a doua luna de investire a contributiilor, cel mai mare randament fiind afisat de ING Pensii Private, potrivit CSSPP.

ING a inregistrat cel mai mare randament dupa doua luni de investitii (+3,7%), urmat de BT Aegon, cu un castig de 1,2%, OTP (+0,4%) si AIG, cu un castig de 0,3%, potrivit datelor CSSPP.

Celelalte fonduri - Interamerican, Omniasig, Aviva, Bancpost, KD, Allianz-Tiriac, Generali, Prima Pensie, BRD si BCR - au raportat scaderi ale activului unitar net intre 0,5 si 2,8%.

Cele mai mari scaderi au fost inregistrate de fondurile BCR (-2,8%), Aviva si Allianz-Tiriac (cu -1,6% fiecare), KD (-1,5%), Bancpost (-1,3%), Omniasig si BRD, cu cate (-1,2%).

Primele viramente catre fondurile de pensii obligatorii, aferente lunii martie, au fost facute pe 20 mai, cand au fost virate in conturile administratorilor 88,19 milioane lei.

Pe 20 iunie, cei 14 administratori au incasat contributii de 97,7 milioane lei, aferente lunii aprilie, si 5,87 milioane lei (1,6 milioane euro) reprezentand restante pentru luna martie.

Astfel, cei 14 administratori din piata au incasat, pana in prezent, 191,8 milioane lei (53,4 milioane euro).



Citeste si