11 Noiembrie 2008

BRD SocGen: Profit de 1,039 mld. lei la noua luni



BRD-Groupe Societe Generale a publicat situatiile financiare aferente trimestrului al treilea din 2008, conform calendarului de comunicare financiara stabilit impreuna cu Bursa de Valori Bucuresti (BVB), prin care a confirmat rezultatele preliminare anuntate pe 14 octombrie - 1,039 miliarde lei.

"Astfel, in primele noua luni ale anului, BRD a obtinut un profit net de 1,039 miliarde lei, in crestere cu 52% fata de aceeasi perioada a anului trecut, incluzand si venitul exceptional rezultat din vanzarea participatiei la compania de asigurari Asiban", se arata in comunicatul BRD.

In plus, volumul creditelor acordate clientelei este cu 32% mai mare fata de 30 septembrie 2007.

"Depozitele clientelei inregistrau la sfarsitul trimestrului III din 2008 o crestere de 25% fata de 30 septembrie 2007. Totalul activelor bancii se ridica, la sfarsitul lunii septembrie 2008, la 44,5 miliarde lei (11,9 miliarde euro)", se mai arata in comunicatul BRD.

BRD-Groupe Societe Generale avea, la sfarsitul lunii septembrie 2008, 2,6 milioane de clienti si peste 2,3 milioane de carduri emise. Banca dispunea de o retea de aproape 900 de unitati, peste 1.400 de bancomate si peste 16.000 de aparate pentru plata cu cardul la comercianti (POS).

BRD este listata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si are o valoare de piata de 6,59 miliarde lei (1,76 miliarde euro), la pretul de inchidere din sedinta de luni, de 9,45 lei/actiune.



Citeste si