19 Decembrie 2008

Arbitrul pensiilor a autorizat al zecelea fond de pensii facultative, gestionat de Interamerican

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a autorizat fondul de pensii facultative Eureko Confort - Fond de Pensii Facultative al Interamerican, cu grad mediu de risc, al zecelea fond de pe piata pensiilor private facultative, a anuntat Comisia.

Autorizarea data este ultima etapa pentru Interamerican in vederea demararii efective a activitatii, dupa ce prospectul schemei de pensii facultative pentru Eureko Confort a fost autorizat in 4 decembrie.
Fondul este administrat de Interamerican Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA, societate autorizata de CSSPP pentru desfasurarea activitatii pe piata pensiilor facultative (pilonu III).

Astfel, numarul fondurilor de pensii facultative a ajuns la zece, dupa 18 luni de functionare a sistemului de pensii facultative.

Fondurile sunt administrate de opt companii autorizate, supravegheate si controlate de catre CSSPP in scopul protejarii intereselor participantilor in acest sistem.

Cele noua fonduri de pensii private facultative (pilonul III) care isi desfasoara activitatea in Romania aveau active nete de 75,6 milioane lei (20 milioane euro) si 145.072 de participanti la finalul lui noiembrie, potrivit datelor publicate de arbitrul pensiilor private.



Citeste si