14 Septembrie 2009

Cursul a urcat peste 4,28 lei/euro



Cursul de schimb a urcat vineri peste nivelul de 4,28 lei/euro pe piata interbancara, cotatiile fiind cele mai ridicate din ultimele cinci luni si jumatate, intr-o evolutie decorelata de cea a regiunii, pe fondul unor ordine comerciale ridicate, a spus un dealer bancar.



Astfel, leul a atins nivelul minim fata de euro pe piata interbancara de la finalul lui martie, cotatiile cele mai ridicate situandu-se la 4,2820 unitati/euro. Moneda europeana era tranzactionata cu 4,2550 lei la inceputul sedintei, iar ulterior cursul de schimb a urcat treptat. La ora 15:30, moneda europeana se vindea cu aproximativ 4,28 lei.

"Evolutia leului s-a desprins de regiune, monedele emergente stabilizandu-se. Leul este insa sub presiune, insa volumele de tranzactionare sunt reduse, astfel ca e posibil ca deprecierea sa fi aparut in urma unor ordine comerciale de dimensiuni mai mari", a spus dealerul citat de NewsIn.

Si la cursul de referinta anuntat de BNR leul s-a depreciat la nivelul minim din ultimele 5 luni si jumatate, depreciere cu aproape un ban (0,13%) fata de joi, pana la 4,2552 lei/euro.

BNR nu a mai anuntat un curs atat de ridicat din 26 martie, cand a afisat un curs de referinta de 4,2723 lei/euro.

In regiune, zlotul s-a depreciat de la 4,1420 la 4,1970 zloti/euro, in timp ce forintul a pierdut teren de la 271 la 273,40 forinti/euro, niveluri la care cele doua monede s-au stabilizat.



Citeste si