1 Aprilie 2010

BERD finanteaza BCR cu 10 mil. euro pentru creditarea firmelor care investesc in energie



Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) acorda un nou imprumut de 10 milioane euro Bancii Comerciale Romane (BCR).
Finantarea va fi folosita de catre BCR pentru acordarea de imprumuturi companiilor private interesate sa-si imbunatateasca eficienta energetica. Imprumutul completeaza o linie de credit similara de 20 milioane euro acordata BCR de catre BERD in anul 2008.

Imprumutul face parte din Programul UE/BERD de Finantare a Eficientei Energetice si va fi folosit pentru acordarea de credite pe termen lung de pana la 2,5 milioane euro fiecare, pentru intreprinderi romanesti care doresc sa investeasca in imbunatatirea eficientei energetice.

Proiectul va oferi companiilor romanesti posibilitatea sa-si maximizeze economiile de energie, sa diminueze impactul cresterii preturilor energiei si sa devina mai competitive.

Din contributiile nerambursabile puse la dispozitie de catre Uniunea Europeana, la finalizarea lucrarilor, companiile care investesc in proiecte de energie durabila pot primi prin intermediul BERD un stimulent in valoare de pana la 15 la suta din valoarea totala a investitiei, daca conditiile aplicabile au fost respectate.

“Reducerea intensitatii energetice reprezinta o prioritate importanta pentru BERD in Romania, tara care are un potential semnificativ de crestere a eficientei energetice. Ne face placere sa continuam cooperarea noastra cu BCR prin acordarea acestui nou imprumut pentru proiecte de promovare a energiei durabile”, a declarat Jean-Marc Peterschmitt, director BERD pentru Institutii Financiare.

Cu sprijinul imprumutului initial de la BERD, BCR a finantat 14 proiecte de eficientizare energetica, care au permis clientilor sai sa-si micsoreze facturile la energie, sa-si reduca emisiile cu pana la 60 la suta pe an si sa-si imbunatateasca productivitatea la nivel general.

“Suplimentarea finantarii acordate de catre BERD face parte din relatia strategica pe care o avem cu aceasta institutie financiara internationala”, a afirmat Wolfgang Schoiswohl (foto), vicepresedinte executiv al BCR.

De la inceputul operatiunilor sale in Romania, BERD a angajat peste 4,5 miliarde euro in aproape 270 de proiecte, ceea ce a atras investitii suplimentare in valoare de peste 8,3 miliarde euro.



Citeste si