20 Mai 2010

Banca Italo Romena a facut profit de 12,4 mil. euro in 2009



In 2009, volumul creditelor acordate de catre Banca Italo Romena a crescut cu 57 milioane de euro fata de 2008 (+6%), ajungand la 988,6 milioane de euro, iar totatul activelor a ajuns la 1,08 miliarde de euro, inregistrand o scadere de 6% fata de 2008.
“Intr-un an foarte dificil in care am asistat la un puternic fenomen de credit crunch la nivel mondial, Banca Italo Romena a continuat sa sustina proiectele clientilor sai, atat companii, cat si persoane fizice, oferindu-le produsele de creditare cele mai potrivite in conditii avantajoase si mentinand la un nivel scazut dobanzile in ciuda scumpirii surselor atrase, in special in prima parte a anului cand bancile afisau dobanzi cu doua cifre”, a declarat Antonio Bianchin (foto), directorul general al Bancii Italo Romena.

Banca Italo Romena a inregistrat in 2009 un profit net de 12.4 milioane de euro. Volumul depozitelor atrase de la clienti a fost de 317 milioane de euro, iar nivelul ROE a ajuns la 23,12%.

Banca Italo Romena a continuat sa-si extinda reteaua teritoriala si in 2009, deschizand in Bucuresti alte doua agentii. In luna octombrie, Banca si-a mutat sediul operativ in zona de nord a Capitalei, intr-un edificiu modern adaptat dimensiunilor actuale ale Bancii.

“In 2010 ne-am propus sa continuam dezvoltarea portofoliului de produse si servicii sporind siguranta tranzactiilor cu carduri gratie tehnologiei chip implementata inca de la inceputul anului si oferind clientilor nostri noi modalitati de plata moderne si comode”, a adaugat Antonio Bianchin.

Banca Italo Romena a fost infiintata in anul 1980 ca un prim exemplu de joint-venture intre Italia si Romania in sectorul bancar. Din anul 2000 face parte din Grupul Veneto Banca care se afla printre primele 10 institutii financiar-bancare din Italia.



Citeste si