10 Februarie 2011

Leul a inregistrat oscilatii reduse



Moneda nationala a consemnat oscilatii nesemnificative in sedinta interbancara de miercuri, iar la finalul sesiunii cotatiile se situau aproape de 4,2550 lei/euro, nivel similar cu cel de marti.

In jurul orei 16:30, schimburile pe piata interbancara se perfectau la 4,2550- 4,2560 lei/euro, in imediata apropiere a intervalului de tranzactionare de marti seara, arata Mediafax.

Paritatea se situa la 4,2520 - 4,2540 lei/euro in debutul zilei, iar primele transferuri au dus la cresterea usoara a cotatiilor, in linie cu corectia usoara inregistrata si de valutele din regiune, ca o reactie putin intarziata a anuntului de marti potrivit caruia China a majorat dobanzile de politica monetara, pentru temperarea inflatiei.

La finalul sesiunii, zlotul polonez era stabil fata de euro, in timp ce forintul s-a mentinut pe o tendinta de depreciere, inregistrand un declin de 0,6%.

Banca centrala a anuntat miercuri un curs de referinta de 4,2568 lei/euro, cu 0,32 bani mai mare fata de marti, cand paritatea a fost stabilita la 4,2536 lei/euro.

Leul a pierdut o parte din avansul castigat marti fata de dolar, iar BNR a anuntat o rata de referinta cu un ban mai mare, de la 3,1130 lei/dolar la 3,1230 lei/dolar.

Bancile au afisat miercuri dimineata dobanzi usor mai mari pentru toate scadentele. Astfel, randamentele pentru plasamentele cu termen la o zi au urcat de la 5,01 - 5,51% la 5,03 - 5,53%, iar dobanzile pentru depozitele cu scadenta la o saptamana se plasau la 5,06 - 5,56%, de la 5,01 - 5,51% in ziua anterioara.

"Lichiditatea de pe piata monetara ar putea sa se imbunatateasca pe parcursul urmatoarelor sedinte, deoarece in aceasta perioada a lunii banii din platile realizate de Ministerul Finantelor urmeaza sa ajunga pe piata monetara. Acest lucru ar putea cel putin sa tempereze tendinta ascendenta observata recent la nivelul ratelor de dobanda", se arata intr-un raport al ING Bank.



Citeste si