1 Noiembrie 2011

TDK va disponibiliza 11.000 angajati



TDK Corp, cel mai mare producator de capete magnetice pentru unitatile cu disc, planuieste sa reduca forta de munca la nivel mondial cu 12%, urmand sa disponibilizeze circa 11.000 angajati, pe fondul unui profit scazut, informeaza Bloomberg.

Aproximativ 11.000 de posturi vor fi eliminate dupa ce venitul net al companiei japoneze a scazut cu 74% in ultimele sase luni la 86 milioane dolari, comparativ cu 336 milioane dolari in 2010.

Astfel, TDK se alatura Panasonic, anuntand ca urmeaza disponibilizari masive.

Reducerile de personal in cadrul grupului japonez sunt programate sa inceapa la sfarsitul anului fiscal 2011.

TDK este doar una din sutele de companii japoneze, a caror productie a fost serios afectata de inundatiile recente din Thailanda, cele patru fabrici din regiune fiind in prezent inchise.

Infiintata in 1935, compania TDK are in prezent 88.000 de angajati pe plan mondial iar in perioada grea din 2008-2009 renuntase la inca 8.000 de angajati.

Sursa foto: tdkrfsolutions.com



Citeste si