8 Mai 2012

Brinel vrea sa investeasca 1 mil. euro intr-un centru de date



Brinel, unul dintre cei mai mari integratori IT&C de pe piata locala, cu sediul la Cluj-Napoca, vrea sa investeasca un milion de euro intr-un centru de date, insa oficialii companiei nu au precizat cand vor fi facute aceste investitii.

Pentru acest an, Brinel estimeaza ca 20 de noi clienti vor apela la serviciile oferite prin centrul de date. Cele mai solicitate servicii sunt ”platform as a service”, ”storage as a service” si ”data Recovery”, precizeaza oficialii companiei intr-un comunicat de presa.

”Pe piata locala, companiile au devenit constiente de modul in care virtualizarea conduce la o productivitate sporita prin automatizarea IT-ului, la reducerea costurilor operationale si la asigurarea securitatii infrastructurii”, afirma Marcel Borodi, directorul general si presedintele Brinel.

Siguranta este cel mai important criteriu in alegerea unui furnizor de cloud (84%), urmat de disponibilitate (80%) si confidentialitate (69%), conform unui studiu realizat in aceasta primavara de integrator pe 97 de angajati din 73 de companii si institutii.

Pe de alta parte, 42% dintre respondent sunt inca indecisi in ceea ce priveste alegerea unor servicii externe de cloud computing, in timp ce 40% nu sunt dispusi sa apeleze inca la un furnizor extern pentru virtualizare. Totusi, 18% planifica externalizarea stocarii datelor, aceasta fiind cea mai mare pondere din totalul respondentilor, fiind urmati de cei care opteaza pentru back-up si de cei are opteaza pentru accesarea aplicatiilor.

In acelasi timp, in Romania, centrul propriu de date este folosit cel mai mult pentru infrastructura ca serviciu, respectiv virtualizarea serverelor (52%) si stocare (45%). Pe locul al treilea, conform respondentilor, centrul propriu de date este folosit, ca serviciu, pentru back-up, iar ca utilizare, pentru Disaster Recovery Site, fiecare avand o pondere de 36%.

”Cresterea gradului de utilizare a bazei IT existente si optimizarea investitiilor deja facute este principala tendinta in randul organizatiilor din Romania, cele mai multe fiind interesate sa-si dezvolte propriul centru de date, iar siguranta datelor ramane principala cerinta a organizatiilor”, a declarat Marcel Borodi, CEO & presedinte Brinel.

Pentru organizatii, securitatea centrului de date este cea mai important element, acesta fiind urmat de consolidarea si virtualizarea serverelor, consolidarea retelei, stocare, administrare si automatizare, convergenta si continuitatea operationala a afacerii. Din studiu reiese ca 66% dintre organizatiile romanesti au alocat fonduri in 2012 pentru optimizarea centrelor de date.

Compania Brinel a fost fondata in 1991 in Cluj-Napoca si, in prezent, este unul dintre principalii furnizori romani de solutii si servicii IT prin integrarea de software, hardware si comunicatii. Aceasta are 160 de angajasi in centrele din Cluj-Napoca, Bucuresti, Oradea, Sibiu si Brasov. Printre clientii Brinel se numara companii precum Mol Romania, Farmec, ISDC, Emerson, Kronospan, Holzindustrie Schweighofer, Teraplast, EVW Holding, Edy Spedition, Autonet, Transilvania General Import Export dar si institutii publice precum Casa Judeteana de Pensii Cluj sau Universitatea Babes - Bolyai din Cluj.



Citeste si