Samsung Electronics a anuntat marti ca va riposta "cu toate mijloacele necesare" la incercarea Apple de a obtine in justitia din Statele Unite interzicerea vanzarii aparatelor sale smartphone pe piata americana, relateaza Wall Street Journal, citat de Mediafax.
Dupa ce a castigat un proces intentat in SUA impotriva Samsung, pe care a acuzat-o de incalcarea mai multor patente, Apple a cerut luni judecatorului care a prezidat cazul sa interzica permanent comercializarea a opt telefoane ale companiei sud-coreene.

Reprezentantii Apple au spus judecatorului ca isi rezerva dreptul sa ceara interzicerea permanenta a vanzarii pentru toate cele 28 de aparate produse de Samsung care ii incalca drepturile de proprietate intelectuala. Judecatorul va lua o decizie pe 20 septembrie.

Samsung a reactionat marti cu o singura fraza. "Vom lua toate masurile necesare pentru a asigura viabilitatea produselor noastre pe piata americana", a anuntat compania sud-coreeana.

Un purtator de cuvant al Samsung a declarat ca optiunile companiei includ o cerere de oprire a ordinului de interzicere a vanzarilor, un apel impotriva deciziei, precum si modificarea produselor.

Reprezentantii Samsung au inceput deja sa discute cu operatorii wireless despre eliminarea sau modificarea elementelor incriminate, pentru a mentine produsele pe piata, daca cererea Apple va avea castig de cauza, potrivit unei surse apropiate situatiei.

Unul dintre cele mai importante produse incriminate este smartphone-ul Galaxy S II, cateva versiuni ale acestuia fiind comercializate in SUA.

Juratii au decis ca produsul incalca patente legate de design si unele referitoare la elemente de software.
Samsung a precizat ca are solutii pentru doua patente legate de software.

Intre telefoanele contestate de Apple nu se afla si cele mai noi produse ale Samsung, astfel cainterzicerea acestora nu va avea un impact major asupra veniturilor Samsung.

Apple vrea interzicerea modelelor Galaxy S 4G, Galaxy S II AT&T, Galaxy S II Skyrocket, Galaxy S II T-Mobile, Galaxy S II Epic 4G, Galaxy S Showcase, Droid Charge si Galaxy Prevail.

Impreuna, aceste produse au reprezentat 1,3 miliarde de dolari in vanzarile Samsung pe piata americana, in primele sase luni ale acestui an. Incluzand alte 20 de modele din acest proces, contributia la venituri a fost de 1,5 miliarde de dolari in SUA.

Desi aceste aparate nu sunt cele mai recente produse ale Samsung, sunt inca disponibile prin intermediul operatorilor wireless si retailerilor online, precum Amazon.com.

In trimestrul al doilea, 12% din vanzarile de smartphone-uri inregistrate de Samsung au avut loc in Statele Unite, potrivit SK Securities Co. Cea mai mare piata a companiei sud-coreene este Europa de Vest, care genereaza 23% din vanzari, urmata de Asia-Pacific, cu 22% din vanzari, respectiv China, cu 16%, potrivit HMC Investment Securities Co.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri