11 Septembrie 2012

Atac la Vertu: Brandul de telefoane de lux Mobiado isi anunta intrarea oficiala in Romania



Compania importatoare de branduri de lux Resonor a anuntat intrarea pe piata a Mobiado, brand ce urmeaza a concura Vertu pe piata locala, reprezentantii firmei declarand pentru Wall-Street.ro ca deja au vandut circa 30 de telefoane.

Cel mai scump telefon vandut in Romania a costat peste 7.000 de euro, fiind un telefon placat cu aur - modelul PRO 105 GMT-GOLD - editie limitata, in momentul de fata sold out. Oficialii Resonor au mentionat ca unul din motivele pentru care au adus pe piata locala brandul Mobiado este faptul ca Vertu nu avea un competitor in Romania.

Lansarea oficiala a brandului Mobiado va avea loc pe 27 septembrie, urmand ca in Romania sa fie prezent si Peter Bonac, CEO al Bonac Innovation Corp., detinatorul brandului de telefonie mobila de lux Mobiado.

Compania Resonor distribuie telefoanele Mobiado pe plan local din prima parte a acestui an.



Citeste si