7 Decembrie 2012

Afacerile Gecad NET sunt in crestere



Gecad NET va incheia acest an cu afaceri de 3,5-3,6 milioane de euro, de la 3,1 milioane in 2011, pe fondul majorarii numarului de clienti din zona de IMM-uri cu 20% si avansului cererii de solutii de tip cloud computing, a declarat joi directorul general al firmei, Serban Prejoianu, in cadrul unei conferinte, transmite Mediafax.

"In cursul acestui an, Gecad NET a avut o crestere a cereri de solutii de tip cloud computing cu 120% fata de 2011. Principalul argument al clientilor locali a fost mobilitatea. Acestia vor sa aiba acces in orice moment si in orice loc la datele si aplicatiile companiei", a spus Prejoianu, care a adaugat ca solutiile Microsoft au o pondere de 40% din veniturile companiei.

Cu o rata de retentie a clientilor de 97%, Gecad NET a consemnat in acest an o crestere a cererii firmelor locale de solutii de comunicare in public cloud, productivitate, infrastructura si servicii IT.

"In 2013, Gecad NET se va concentra pe solutiile de cloud privat, pe aplicatiile software pentru business (CRM) si de virtualizare. De asemenea, ramanem concentrati si pe solutiile de comunicare in public cloud. Anticipez ca anul viitor ponderea solutiilor de tip cloud Computing va reprezenta 10-12% din cifra de afaceri, care se va apropia de patru milioane de euro", a spus seful companiei.

Gecad NET este specializata in comercializarea si implementarea aplicatiilor software, furnizeaza optiuni adecvate de licentiere, servicii IT integrate, servicii de audit website sau aplicatie web si asigura solutii profesionale de securitate IT.

Infiintata in urma cu 18 ani, societatea are 25 angajati si peste 1.200 de clienti.

Gecad NET este companie membra a grupului Gecad, controlat de omul de afaceri Radu Georgescu.



Citeste si