Cosmote Romania va furniza, de la finele lunii aprilie, servicii de telecomunicatii 4G in Bucuresti si alte cateva orase, a declarat luni directorul comercial al operatorului, Panos Makris, scrie Mediafax.
"Prioritatea noastra este sa oferim servicii 4G atat prin intermediul modemurilor, cat si al tabletelor sau al terminalelor. Prin urmare, toate eforturile noastre vizeaza acest scop. Avem in derulare proiectarea celor mai bune produse bazate pe aceasta tehnologie", a spus Makris, intr-o conferinta.

El a adaugat ca, incepand de luni si pana la finele lunii aprilie, cei interesati pot testa serviciile 4G in magazinul Cosmote din Baneasa Shopping City Bucuresti, care vor fi disponibile in curand in oferta comerciala a operatorului.

Potrivit datelor companiei, la finele anului trecut Cosmote Romania furniza servicii de acces la Internet cu viteze de pana la 43,2 Mbps in 74 de orase importante, acoperind 41% din populatia Romaniei.

Mai mult, operatorul asigura clientilor din 147 de orase viteze de acces la Internet de pana la 21,6 Mbps prin tehnologia HSPA+.

In total, serviciile 3G ale Cosmote Romania acopera peste 73% din populatia tarii.

"Reteaua 3G a Cosmote Romania va acoperi, pana la finele lunii aprilie, 47% din populatia tarii din 153 de orase si 900 de localitati din Romania. Din aprilie 2014, dupa alocarea noului spectru de la ANCOM, serviciile de date oferite prin tehnologia LTE (4G) vor fi disponibile la capacitate maxima in termeni de acoperire geografica, in special in zonele cu densitate mare de populatie", a spus directorul tehnic al operatorului, Lampros Iskos.

Cosmote Romania este al treilea operator local de telefonie mobila, cu 6,4 milioane de clienti la 31 decembrie 2012.

Operatorul este parte a grupului elen de telecomunicatii Cosmote.

Anuntul Cosmote vine dupa ce la finalul anului trecut Orange si Vodafone, cei mai mari doi jucatori din piata locala de telefonie mobila, au lansat servicii 4G.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri