MGT Educational, unul dintre cei mai importanti distribuitori de echipamente IT&C de pe piata locala si totodata singurul distribuitor al echipamentelor japoneze Olympus, tinteste pentru acest an afaceri in crestere cu 10%, la 5,5 milioane de euro, dupa ce anul trecut veniturile companiei suferisera un declin de 0,2 milioane de euro.
“Estimam o crestere a vanzarilor de 10 procente in acest an, rezultat care ar putea fi influentat pozitiv de proiectele aflate in desfasurare, dar si de o crestere a comenzilor din perioada sarbatorilor de Craciun”, a precizat Nic Cartacai (foto), director general in cadrul MGT Educational.

In ciuda estimarilor pozitive, reprezentantii companiei sustin ca piata vanzarilor de echipamente compacte de fotografie a suferit un declin, modelele de varf fiind in prezent cam singurele care au cunoscut o evolutie in ultimele luni.

Potrivit MGT Educational, piata aparatelor de fotografiat va stagna in acest an la o valoare de 49 de milioane de euro, similara cu cea de anul trecut.

Distribuitorul Olympus in Romania a prezentat in cadrul unui eveniment noua gama de echipamente mirrorless a companiei japoneze, “vedeta” evenimentului fiind seria PEN E-P5, pe care niponii o prezinta ca fiind “cea mai rapida camera foto mirrorless de pe piata”, cu o vitza a obturatorului de 1/8000 sec.

Noua camera foto dispune de un senzor Live MOS de 16 MP, cantareste numai 378 de grame si este echipata cu Wi-Fi avand un ecran senzitiv la atingere.

Camera foto Olympus PEN E-P5 (foto mai jos) va fi disponibila in urmatoarea perioada si in Romania, in magazinele specializate, online, dar si in hipermarketuri, la un pret de 5.000 de lei (kit standard cu obiectiv M.Zuiko Digital 14-42mm).

“Noua aparat de fotografiat este unul de nisa, destinat exclusiv pasionatilor. Ne asteptam sa comercializam, in medie, circa 10-15 unitati pe luna pana la finalul acesui an”, a subliniat Cartacai.

El a mai precizat ca echipamentele Olympus asigura in prezent distribuitorului MGT Educational aproximativ 20-22% din vanzari.

Pe o piata unde rivalizeaza cu nume mari precum Nikon, Canon sau Sony, aparatele de fotografiat Olympus detin o cota de aproximativ 8%, spun reprezentantii distribuitorului IT.



MGT Educational, companie fondata in urma cu 15 ani, este unul dintre cei mai importanti distribuitori de echipamente de tehnologie din Romania, oferind o gama variata de produse de la camere foto digitale, reportofoane, videoproiectoare si ecrane de proiectie la sonorizare pentru sali de conferinta, tablete grafice sau accesorii ori solutii de arhivare sau stocare a datelor si documentelor. Compania numara in prezent 34 de angajati si are o acoperire de 75% la nivelul intregii tari.

Printre principalele branduri comercializate prin intermediul MGT Educational se numara Olympus, Hitachi sau Acer.

Principalul concurent al MGT Educational pe piata este NOD Distribution, anterior denumit Asesoft Distribution.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri