2 Iunie 2006

Specialistii Microsoft vor fi pregatiti de stat

Aceasta este singura facilitate pe care statul roman o acorda Microsoft pentru centrul care va fi deschis la Bucuresti.
Statul roman va asigura pregatirea a 600 de specialisti IT vorbitori de limbile engleza, franceza si germana, care vor lucra la centrul administrativ pentru suport tehnic pe care Microsoft il va deschi-de in Bucuresti, aceasta fiind singura facilitate acordata companiei americane.

“Am transmis o scrisoare catre Microsoft prin care le ofeream facilitatile prevazute in legislatia investitiilor. Singura facilitate oferita este insa suportul statului prin Ministerul Educatiei si Cercetarii si prin universitatile de profil pentru pregatirea personalului necesar”, a declarat joi presedintele Agentiei Roma-ne pentru Investitii Straine (ARIS), Ana-Maria Cristina.

Potrivit reprezentantilor ARIS, acesta a fost avantajul competitiv al Romaniei in cursa pentru atragerea proiectului Microsoft, in care au fost tari precum China, India, Bulgaria, Slovacia sau Cehia.

Investitie conditionata

“A fost criteriul care a contat cel mai mult. Ne-au spus clar: singurul lucru care ne va determina sa investim in Romania este posibilitatea de a avea acesti specialisti foarte bine pregatiti”, a explicat oficialul ARIS.

Pentru inceput, compania va angaja 150 de specialisti, numarul acestora urmind sa ajunga la 600 pe parcursul a trei ani.

Divizia Microsoft pentru Europa, Orientul Mijlociu si Africa va investi in Bucuresti intr-un centru administrativ pentru suport tehnic, care va deservi clientii corporativi din Germania, Franta, Marea Britanie si Statele Unite.



Citeste si