10 Iulie 2013

GeBOC, cel mai mare centru de servicii partajate si externalizare de business din Romania, a angajat 160 de oameni in 2012



Global e-Business Operations Centre (GeBOC), centrul de servicii al HP si cel mai mare centru de servicii de externalizare de business de pe piata locala, a avut afaceri de circa 69,2 milioane de euro anul trecut, mai mult cu 4,5 milioane de euro fata de 2011, conform datelor de la Registrul Comertului.

De asemenea, compania a avut anul trecut un profit net de 5,3 milioane de euro, fata de 6,5 milioane de euro in 2011.

GeBOC a recrutat aproape 160 de oameni anul trecut, ajungand astfel un numar mediu de angajati de 2.753 de persoane.

Potrivit informatiilor oferite de companie, GeBOC a avut constant in ultimii doi ani peste 3.000 de angajati (in jur de 3.100-3.200).

Prin GeBOC, HP este cel mai mare angajator din IT-ul romanesc si totodata unul dintre cei mai activi jucatori in privinta recrutarilor. Oficialii HP au declarat pana acum ca gigantul informatic are in jur de 3.600 de angajati in Romania, dintre care aproape 3.200 in cadrul GeBOC, circa 300 de angajati pentru zona de vanzari, marketing si administrativ si peste 100 de angajati in centrul de cercetare din Cluj-Napoca. Pun accentul pe servicii noi si mai bune, nu pe cresterea numarului de salariati Daca in urma cu doi- trei ani anunta ca va creste anual cu in jur de 500-600 de oameni, din 2012, de cand conducerea la nivel global a HP a anuntat ca va concedia 29.000 de oameni, planurile de recrutare ale GeBOC s-au redus semnificativ, compania punand acum accentul pe imbunatatirea serviciilor si nu pe cresterea numarului de salariati.

„Vrem sa ne dezvoltam in zona de competente noi, acestea urmand sa ne ajute sa deservim activitati complexe si sa ne imbunatatim procesele pentru serviciile pe care le oferim deja. Este al optulea an de cand suntem in Romania si am ajuns in a doua faza, in care trebuie sa gandim pe termen lung. In primii sapte ani am asimilat foarte multe activitati transferate din celelalte tari, iar cresterea numarului de oameni a fost semnificativa. In aceasta a doua faza, cresterea va fi moderata si ne vom concentra pe optimizarea si imbunatatirea proceselor pe care le-am transferat din celelalte locatii la Bucuresti. Nu vom pune accentul pe numarul de oameni, pe cat de mult vom creste, adica pe zona de cantitate, ci pe calitate. Facem asta, pentru ca, in general, la nivelul Hewlett-Packard, exista o concentrare pe a optimiza procesele interne”, declara Andrei Romanescu (foto), directorul general al companiei, in urma cu doua luni pentru Wall-Street.ro.

GeBOC si-a inceput activitatea in Romania in 2005 cu activitati precum emitere de facturi sau de oferte de pret, iar, intre timp, angajatii companiei s-au implicat in operatiuni de analiza financiara, interpretare de rapoarte fiscale, analiza a competitivitatii a ofertelor de pret ori de reinnoire a portofoliului de servicii.

Peste jumatate din angajatii GeBOC lucreaza in zona de suport de vanzari si procese financiare. Media de varsta in cadrul GeBOC este de 27 de ani, iar angajatii ofera servicii in 25 de limbi straine.

Printre competitorii GeBOC se numara precum Genpact, Accenture, WNS, Office Depot, Wipro sau centrele de servicii detinute de Microsoft, Oracle sau IBM.



Citeste si