6 Noiembrie 2013

TRANZACTIA ZILEI: Japonezii de la NTT Data au preluat in totalitate furnizorul servicii IT EBS Romania



Compania japoneza NTT DATA Corporation a preluat intregului pachet de actiuni al EBS Romania S.A., companie specializata in furnizarea de servicii IT de tip nearshore pentru clienti internationali, in special din tarile vorbitoare de limba germana.

EBS are o experienta de 13 ani in externalizarea de servicii IT precum dezvoltare software, testare, asigurarea calitatii si servicii de suport pentru managementul aplicatiilor. Pe piata locala EBS s-a impus de asemenea ca si furnizor de succes in domeniul serviciilor IT (cu precadere SAP), fiind totodata SAP Certified Value Added Reseller si furnizor al propriului sau produs ERP, Clarvision.

Aceasta alianta face parte din strategia de dezvoltare a NTT DATA directionata spre promovarea unor solutii suplimentare de externalizare a serviciilor de management al aplicatiilor, integrare SAP, platforme Microsoft si Java. Datorita competentelor companiei EBS, NTT DATA EMEA isi va extinde serviciile de outsourcing furnizate in prezent din India, sudul Italiei si Vietnam.

“EBS si grupul NTT DATA colaboreaza indeaproape de multi ani in cadrul a numeroase proiecte. Parteneriatul este un pas important pentru noi, sprijinindu-ne in dezvoltarea unor servicii strategice pentru companii mari din intreaga regiune EMEA. Vom continua sa aplicam cele mai bune practici in deservirea clientilor nostri si sa atragem noi clienti datorita capacitatii EBS de a oferi servicii specializate”, a declarat Patrizio Mapelli, CEO al NTT DATA EMEA.

La randul sau, Daniel Metz (foto), CEO al EBS a precizat ca in urma preluarii, grupul isi propune o abordare pentru consolidarea cresterii si internationalizarii viitoare a companiei.

“Vom continua sa ne extindem activitatea pentru companii IT internationale si clienti din Romania. Angajatii nostri vor fi incantati de noile oportunitati ce li se deschid prin colaborarea cu NTT DATA”, a completat acesta.

EBS Romania a inregistrat in primele 9 luni ale acestui an afaceri de de 13 milioane euro, in crestere cu 45%, fata de perioada similara a anului trecut. Compania estimeaza o crestere de 40% la nivel de an, ceea ce inseamna o cifra de afaceri de 17,8 milioane Euro pentru 2013.

Cu cinci filiale la nivelul intregii tari - in Bucuresti, Sibiu, Brasov, Timisoara, Iasi si sediul central in Cluj-Napoca, EBS numara peste 600 de angajati si colaboratori externi, cu o medie de varsta de 30 ani.

Procesul de preluare a EBS Romania a fost sprijinit pentru EBS de catre firma de avocatura Popovici Nitu & Asociatii (Bucuresti).

NTT Group (Nippon Telegraph and Telephone Corporation) cu sediul in Japonia, compania care detine NTT DATA a fost infiintata in 1953 are peste 220.000 de angajati si o cifra de afaceri totala de 130 miliarde dolari in anul comercial incheiat la 31 martie 2013.

NTT DATA, infiintata in 1988, are sediul la Tokyo si isi desfasoara activitatea in peste 35 de tari. Compania furnizeaza servicii de prima clasa, de la consultanta si dezvoltare de sisteme pana la outsourcing de servicii IT. Este un partener inovativ la nivel mondial, beneficiind de o raza de acoperire globala, dar si de competente locale.

NTT DATA a inregistrat o cifra de afaceri totala de 10 miliarde Euro (JPY 1,3 miliarde; EUR 1 = JPY 130) in anul comercial care s-a incheiat la 31 martie 2013 si are peste 61.000 angajati (cifra valabila la data de 31 martie 2013).
Compania ocupa locul 6 in topul mondial al furnizorilor de servicii IT, dupa cifra de afaceri, fiind de asemenea listata la bursa.



Citeste si