Skin, unul dintre cei mai mari distribuitori la nivel local, companie care in luna septembrie aniverseaza 15 ani pe plan local, si-a bugetat o crestere de peste 15%, la afaceri care ar putea depasi pragul de 50 de milioane de euro.

Dupa ce ani la randul compania a stagnat la afaceri de circa 40 de milioane de euro, distribuitorul Skin mizeaza pe o crestere solida a business-ului dupa introducerea pe piata a unui nou segment de business. In acest fel, Skin va fi unic distribuitor in Romania al companiei Babyliss, cel mai mare producator european de solutii de ingrijire personala.

“Am analizat tot mai mult aceasta piata si am constatat ca este un potential foarte ridicat pe acest segment. Romanii sunt tot mai preocupati de sanatate, infrumusetare si ingrijire personala, iar acest lucru se traduce an de an prin evolutii de peste 30% in piata de profil”, a declarat Camil Perian (foto mai jos), administrator al Skin.

Skin planuieste ca in urmatorii doi ani sa devina cel mai mare distribuitor la nivel local pe segmentul produselor electrocasnice si de ingrijire personala si sa se axeze tot mai mult pe zona de lifestyle technology.

“Piata se afla intr-o plina dezvoltare, iar o data cu intrarea Babyliss in portofoliul nostru mizam pe o evolutie a pietei la 1,4 milioane de unitati pana la finalul anului, o evolutie de aproximativ 30% fata de nivelul anului anterior. Pentru finalul lui 2015 mizam pe o cota de piata de 5%, dar in urmatorii doi ani ne asteptam ca produsele Babyliss sa aiba o cota de piata de 30% pana in 2017”, a aratat Camil Perian, intr-un interviu pentru wall-street.ro.

Ca parte a strategiei de dezvoltare a brandului la nivel local, reprezentantii Skin sustin ca brandul va beneficia de cate o lansare de produs la fiecare doua luni pe parcursul celor doi ani de zile, lucru care va asigura in permanenta o noutate pe rafturile magazinelor sau in listele de produse disponibile in magazinele online.

Ca strategie de vanzare, produsele Babyliss vor disponibile atat in retailul traditional, cat si in mediul online, iar o data cu lansarea noului brand pe plan local ofera disponibilitateaa nu mai putin de 50 de repere de produse de ingrijire personala.

Skin a renuntat in acest an la distributia de solutii IT&C, orientandu-si mai mult atentia pe produsele pentru gatit sanatos, solutiile pentru ingrijire personala sau camere foto profesionale, segmente de piata aflate intr-o continua crestere la nivel local.

Piata locala de produse de ingrijire personala este dominata in prezent de catre Philips si Remington.

Principalii concurenti ai Skin la nivel local sunt NOD (Network One Distribution), Elko-Tech, precum si polonezii de la ABC Data.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri