8 Octombrie 2015

Vodafone lanseaza servicii de business bazate pe tehnologia 4G



Vodafone Romania, al doilea operator de telefonie mobila de pe piata locala, a lansat noul portofoliu pentru clientii de business, acesta bazandu-se pe serviciile de internet 4G. Noua oferta denumita “Industria 4G” cuprinde solutii de gestionare a stocurilor, semnalizare video, supraveghere video si monitorizare a flotei.

Operatorul ofera tuturor companiilor care isi activeaza noi servicii machine-to-machine, primele 50 de SIM-uri gratuit, pana la sfarsitul anului.
Industria 4.0 reprezinta termenul care defineste cea de-a patra revolutie industriala si cuprinde o serie de tehnologii contemporane din domeniul automatizarii, schimbului de date si al productie.

“Suntem bucurosi sa le oferim clientilor serviciilor de business patru noi solutii M2M, cu rolul de a automatiza procesele de business. Romania are un foarte mare potential de a isi creste amprenta in Industria 4.0, iar toate companiile pot beneficia si mai mult de cea mai rapida retea din Europa, cu o acoperire extinsa 4G”, a declarat Markus Lause, director enterprise business unit in cadrul Vodafone Romania.

Solutia Connected Cabinets permite companiilor sa isi gestioneze constant stocurile si sa aiba vizibilitate asupra bunurilor care implica un nivel ridicat de capital circulant, printr-o platforma online, optimizata si pentru telefonul mobil, cu indicatori in timp real, de tipul localizarii exacte, functionalitatii, temperaturii si greutatii produselor din frigidere, cabine si vitrine frigorifice.

Prin solutia Digital Media Signage, companiile pot comunica si isi pot gestiona media digitala pe display-urile pe care le detin, intr-un mod eficient, de la distanta, online si in timp real. Serviciul permite o monitorizare imbunatatita a interesului clientilor si a implicarii acestora, pentru continutul de publicitate afisat.

Supravegherea video reprezinta un sistem care functioneaza prin sistemul Vodafone Cloud si integreaza optiuni video mobile si dezvoltate de terti. Serviciul permite control video virtualizat si integrat in orice moment, prin orice terminal, prin administrare online in timp real, precum si prin acces de la distanta.

Serviciul Managed Asset Tracking permite companiilor sa isi vizualizeze in timp real pozitionarea flotei, sa isi optimizeze vanzarile si traseele de distributie, precum si sa isi imbunatateasca nivelul consumului de combustibil. Pe langa componenta de de timp real, serviciul afiseaza si timpul estimat de sosire a vehiculelor.



Citeste si