Consiliul Concurentei a sanctionat doua companii care activeaza pe piata IT cu amenzi in valoare totala de 8.009.695,55 lei (aproximativ 1,75 milioane euro) pentru trucarea unei proceduri de achizitie publica organizata de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (A.P.I.A.) in anul 2008, pentru atribuirea acordului-cadru pentru servicii de extindere si dezvoltare a sistemului informatic. Valoarea estimata a acordului-cadru a fost de 12.000.000 euro, fara T.V.A.

Companiile sanctionate sunt Intrarom S.A. cu amenda in valoare de 2.125.796,48 lei si Siveco Romania S.A. cu 5.883.899,07 lei.

Investigatia a fost declansata pe baza unor informatii furnizate de Curtea de Conturi a Romaniei.

In cadrul investigatiei, Consiliul Concurentei a obtinut dovezi privind intelegerea dintre cele doua companii, respectiv Intrarom S.A. sa participe doar formal pentru a asigura numarul de participanti la licitatie, fara insa a concura in mod real cu Siveco Romania S.A..

In cadrul procedurilor de achizitie publica, scopul fiecarei companii trebuie sa fie acela de a castiga in conditii normale de concurenta, consumatorul final beneficiind, astfel, de produse si servicii calitative la preturi cat mai avantajoase.

In ceea ce priveste celelalte doua companii participante la licitatie, IBM Romania S.R.L. si Teamnet International S.A., investigatia nu a condus la descoperirea unor dovezi suficiente privind incalcarea Legii Concurentei care sa justifice impunerea de masuri sau sanctiuni de catre Consiliul Concurentei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri