23 Octombrie 2017

Adrian Dita a demisionat din functia de presedinte al ANCOM



Presedintele Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM), Adrian Dita, si-a inaintat vineri demisia din functie, potrivit unor surse din institutie.

Adrian Dita fusese numit in mai la sefia ANCOM, in locul lui Catalin Marinescu, care a demisionat pentru a prelua functia de sef al Diviziei de Strategie a Uniunii Internationale de Telecomunicatii (ITU). In ultima luna, seful ANCOM a fost audiat de doua ori de comisiile de specialitate din Parlament, potrivit Agerpres.

La sfarsitul lunii septembrie, presedintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, si presedintele Comisiei pentru tehnologia informatiei si comunicatiilor din Camera Deputatilor, Catalin Drula, i-au solicitat lui Adrian Dita sa demisioneze de la sefia arbitrului telecom pe motiv ca a realizat o reorganizare "abuziva" a institutiei, la doar trei saptamani de la numire. In replica, seful ANCOM a precizat insa ca toate elementele actiunilor sale "sunt perfect legale".

Adrian Dita a fost numit de Parlament in functia de presedinte al ANCOM pe 11 mai 2017. Presedintele si vicepresedintii Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii sunt alesi de Parlament, la propunerea Guvernului, pentru un mandat de sase ani.



Citeste si