Un numar de 37 de proiecte au fost inscrise la cea de-a patra editie a concursului de proiecte Teimplici.ro desfasurat de Telekom Romania. Pentru editia 2018, organizata sub umbrela „Educatie pentru o noua generatie”, Telekom si-a propus sa identifice si sa finanteze initiative ale organizatiilor non-guvernamentale care au ca scop reducerea abandonului scolar in mediul urban, in randul tinerilor cu varsta cuprinsa intre 12 si 20 de ani. ONG-urile interesate au putut inscrie maximum doua proiecte fiecare pe platforma Teimplici.ro, in perioada 29 octombrie 2018 – 18 ianuarie 2019.

In urma evaluarii intermediare, un numar de 7 proiecte au intrat in etapa finala, constand in prezentarea proiectelor in fata juriului. In urma interviului cu juriul desemnat si in conformitate cu Regulamentul concursului, au fost selectate 3 proiecte care vor beneficia de fonduri totale in valoare de 60.000 de euro din partea Telekom, in cursul anului 2019.

„La cea de-a patra editie a concursului de proiecte Teimplici.ro am dorit sa abordam una dintre problemele majore cu care ce confrunta invatamantul romanesc, abandonul scolar. Un criteriu important in selectia proiectelor a fost reprezentat de utilizarea solutiilor tehnologice sau introducerea de noi tehnologii in procesul educational, pentru a aduce un element de atractivitate in activitatile didactice, dar si pentru a-i familiariza pe elevi cu tehnologia. Aceasta abordare este in linie si cu strategia companiei, de a sustine transformarea digitala prin facilitarea accesului la tehnologie pentru intreaga societate romaneasca”, a declarat Florina Serban, Expert Responsabilitate Corporativa, Telekom Romania.

Proiectele castigatoare sunt:

  1. „EDULIER - PENTRU TEENE(RI)”, initiat de Asociatia Edulier, care are ca obiectiv sprijinirea elevilor din orasul Buftea, judetul Ilfov, prin crearea unei retele de resurse de mentorat si platforme online care sa conduca la reducerea ratei de absenteism/abandon scolar.
  2. „DAM UN BYTE DE AJUTOR!”, initiat de Asociatia Ateliere fara Frontiere, care urmareste reducerea abandonului scolar in randul elevilor din orasele judetului Hunedoara prin oferirea accesului la resurse online, la platforme de invatare, la cercuri de programare si robotica din cadrul scolilor care vor fi dotate cu calculatoare.
  3. „SCOALA SI VIITORUL MEU”, initiat de Junior Achievement Romania, care are ca scop prevenirea abandonului scolar si reducerea absenteismului in scoli gimnaziale din localitati urbane mici din judetele Bacau, Bihor, Botosani, Dambovita, Dolj, Galati, Iasi, Ilfov, Neamt, Olt, Prahova si Suceava, precum si cresterea performantelor scolare ale elevilor prin dezvoltarea competentelor esentiale pentru o viitoare meserie sau profesie.


Mai multe articole din sectiunea IT & C »



Citeste si
Telekom Romania: Oferta de portare cu trei luni gratuite la abonament