25 Ianuarie 2007

Check Point pune impreuna telefonia mobila si cea fixa

Gigantul solutiilor de securitate Check Point Software Technologies a lansat o solutie, prin care uneste fluxurile de voce, fixe si mobile cu furnizarea internetului, potrivit comunicatului companiei.

Solutia Check Point VPN-1 MASS (Multi-Access Security Solution) ofera o convergenta sigura, atat pe suport fix si cat si mobil. Ideea de convergenta se refera la servicii de voce sau telefonie fara a mai conta modul in care acestea sunt oferite.

Check Point permite companiilor de telecomunicatii sa ofere produse si servicii de comunicatii avansate fara a pune in pericol securitatea retelei de telecomunicatii, potrivit NewsIn. Cu asistenta pentru tehnologii 3G fara fir, VPN-1 MASS se adapteaza pentru a oferi acces de la distanta pentru mai mult de 100.000 de canale de voce stabile si conexiuni mari de date. Tehnologia care va duce la adaptarea rapida si la convergenta platformelor fixe si mobile este foarte aproape, a declarat Dave Burton, director de marketing la Check Point Software Technologies.

Tehnologia, numita dual-mode, permite telefoanelor mobile sa treaca pe retelele bazate pe semnalul celular la WLAN (bazat pe internet si fara fir) pentru a oferi o conexiune indiferent de locatie, crescand foarte mult aria de acoperire si gama de servicii pe care o pot oferi companiile de telecomunicatii. Societatile ce furnizeaza comunicatii disponibile oricand, folosind tehnologiile dual-mode, isi expun retelele la atacurile obisnuite de pe Internet ce pot compromite sistemele, reducand calitatea serviciilor de voce.

La nivel global Check Point a avut in 2005 venituri de aproximativ 580 de milioane de dolari, fiind prezenta cu 69 de birouri de reprezentanta in 28 de tari, iar prin reteaua de peste 2.200 de parteneri in peste 88 de tari, potrivit datelor furnizate de companie. Check Point Software Tehnologies si-a deschis in urma cu trei luni reprezentanta in Romania.



Citeste si