Grupul Digi va dona către Ministerul Sănătății și municipalitățile din București, Brașov, Constanța, Craiova, Oradea și Timișoara, 60 de kituri pentru ventilare mecanică. Acestea includ ventilatoare, infuzomate, injectomate, monitoare, ecografe, paturi.

Echipamentele, care au fost achiziționate de către Digi România direct de la producătorul de top MindRay, precum și celelalte accesorii, au o valoare totală de peste 1,6 milioane euro și vor ajunge în România în etape, pe parcursul lunilor mai și iunie 2020, conform unui comunicat de presă transmis de către companie.

Repartiția acestor kit-uri se va realiza altfel: 16 vor fi donate instituțiilor medicale din București, la propunerea Ministerului Sănătății și a Primăriei Generale a Municipiului București, câte 10 pentru municipalitățile din Oradea și Timișoara, câte 8 pentru municipalitățile din Brașov, Constanța și Craiova.

Citește și Danone România donează 250.000 euro către Dăruiește Viață, pentru echipamente medicale și de protecție în spitalele din țară.


Punerea la dispoziția municipalităților se va realiza în etape, pe baza programului de livrări comunicat de către furnizor, începând cu perioada estimată 11-15 mai 2020, când vor fi distribuite primele 10 ventilatoare (câte 2 la București și Timișoara, 3 la Oradea, câte unul în Brașov, Constanța și Craiova).

La sfârșitul lunii aprilie, grupul Digi a finalizat achiziționarea echipamentelor de extracție ARN și RealTime PCR (inclusiv accesoriile) și a unui număr de 2.000 de kit-uri de testare pentru două laboratoare, în valoare totală de peste 730.000 lei. Un laborator și 500 de teste au fost donate, la sfârșitul lunii aprilie, Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Cel de-al doilea kit și restul testelor vor fi utilizate în cadrul unui parteneriat cu Centrul de Diagnostic și Tratament Provita din București, pentru testarea populației, pe baza nevoilor Ministerului Sănătății.

Această acțiune de responsabilitate socială a fost precedată de măsurile interne adoptate sub deviza #amgrijă, în lunile martie și aprilie, pentru protecția clienților și angajaților, prin achiziția de echipamente de protecție și dezinfectanți: 700.000 mănuși, 363.000 măști, 15.000 viziere, 8.400 ochelari de protecție, 5.300 recipiente cu dezinfectant, 70.500 recipiente cu alcool sanitar.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri