9 Octombrie 2020

Magazinul "viitorului" se deschide în București: nu are angajați și se bazează pe tehnologie



Magazinul Grab&Go, ce se va deschide pe 17 octombrie pe Calea Victoriei 85 din București, în apropierea Hotelului Radisson, are un concept ce se bazează în totalitate pe tehnologie, casierii fiind înlocuiți de o aplicație instalată pe smartphone.

Magazinul tehnologizat Grab&Go are în spate doi fondatori care vin din industria IT, Teodor Hoaghea și Ovidiu Cherecheș. Locația de pe Calea Victoriei, prima de acest fel, face parte dintr-un plan mai complex al celor doi antreprenori care, în urma feedback-ului primit de la clienți, plănuiesc să se orienteze și către alte locații.

”Ideea a apărut în momentul în care mă aflam la o coadă interminabilă într-un supermarket. Mi-am dat seama că din moment ce mi-am ales produsele, dacă în online există metoda de plată printr-un singur click, de ce să nu existe și în offline o astfel de soluție”, povestește Teodor Hoaghea, pentru Wall-Street.ro.

Rafturile magazinului Grab&Go seamănă cu niște frigidere, având uși încuiate ce pot fi deschise prin scanarea unui cod QR prin intermediul propriei aplicații dezvoltate de către echipa din spatele conceptului.

Clienții sunt nevoiți să își atașeze în aplicație cardul cu care doresc să plătească, iar după finalizarea cumpărăturilor pot selecta ei efectuarea plății sau pot părăsi magazinul, lăsând și acest pas pe seama aplicației, care va procesa automat tranzacția după o durată de maximum 5 minute.

”Începem cu băuturi răcoritoare, bere, lactate și snacks-uri care se pot consuma pe loc. Nu vom avea sticle mai mari de un litru, deoarece ne adresăm celor care se plimbă în zonă, pe sistemul "on the go". După ce vom vedea cum evoluează, dorim să adăugăm și produse perisabile, cum ar fi salatele sau sandvișurile”, adaugă Teodor Hoaghea, pentru Wall-Street.ro.



Citeste si