Jaan Tallinn, un programator estonian, care a ajutat la setarea Skype, este cel care a investit în jur de 132 de milioane de dolari din veniturile sale în start-up-uri cu obiective tehnologice, în toată lumea, scrie CNBC.

Tallinn a declarat că susține în jur de 200 de companii, în prezent, dintre care 100 sunt foarte productive. Cea mai mare investiție pe care o face lunar într-una din aceste companii este în valoare de cel puțin 500.000 de dolari.

Antreprenorul, devenit investitor, susține că se axează pe companii formate în jurul inteligenței artificiale. Tallinn a profitat de un pariu pe start-up-ul londonez DeepMind, pe care Google l-a achiziționat pentru 600 de milioane de dolari în 2014. La vremea aceea, și Elon Musk și Peter Thiel au susținut DeepMind.

Co-fondatorul Skype a furnizat fonduri și către un număr însemnat de universități, susținând cercetările acestora. Printre universitățile sponsorizate se numără Institutul Oxford pentru viitorul umanității și Centrul Cambridge pentru studiul riscului existențial.

Una dintre cele mai controversate investiții ale lui Tallinn este una în valoare de aproximativ 1 milion de dolari într-o firmă londoneză care creează instrumente de inteligență artificială pentru companii, dar și guverne (start-up-ul Faculty.ai)

Faculty a câștigat notorietate după ce a ajutat în campania Marii Britanii de părăsire a Uniunii Europene (Brexit-ul). Un raport al The Guardian a arătat că firma a primit, în iulie 2020, 260.000 de lire sterline (aproximativ 345,33 de dolari) de la Dominic Cummings, fostul consilier șef al lui Boris Johnson.

Tot Faculty a semnat un contract de 800.000 de dolari cu Home Office pentru dezvoltarea unui sistem de inteligență artificială care să stopeze propaganda teroristă pe rețelele sociale.

Investiții după o achiziție eBay

Tallinn a început să investească în astfel de companii după ce Skype a fost cumpărat de eBay, în 2005, pentru 2,6 miliarde de dolari, la doi ani după ce platforma fusese lansată.

În 2009, eBay a vândut 70% din Skype pentru 2,75 miliarde de dolari grupului numit Silver Lake, care includea și câțiva co-fondatori Skype. Ulterior, eBay și Silver Lake l-au pasat către Microsoft pentru 8,5 miliarde de dolari, în 2011.

Tallinn nu este singurul co-fondator Skype care s-a orientat către această piață. Și Niklas Zennstrom și Ahti Heinla au făcut investiții majore în astfel de start-up-uri.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri