18 Iulie 2022

Google Rusia a intrat în faliment, după ce a primit o amendă astronomică pentru că ”a discreditat” războiul lui Putin



Compania Google deţinută de grupul Alphabet a fost amendată luni de un tribunal din Rusia cu 21,8 miliarde de ruble (387 milioane de dolari) pentru nerespectarea repetată a eliminării conţinutului pe care Moscova îl consideră ilegal, scrie Agerpres.

Rusia se opune de mult timp distribuirii de către platformele tehnologice străine a conţinutului care nu îi respectă restricţiile. La sfârşitul anului trecut, Google a primit o amendă de 7,2 miliarde de ruble pentru nerespectarea eliminării sau blocării conţinutului.

Citește și: Rusia restricţionează accesul la News.Google

Contul bancar al unităţii sale în Rusia a fost confiscat, conducând filiala să declare intrarea în faliment şi să facă imposibilă plata personalului şi a vânzătorilor.

Google, care poate contesta decizia, nu a răspuns încă la o cerere prin e-mail de a comenta.

YouTube ar fi ”discreditat” soldații lui Putin

Autoritatea de reglementare a comunicaţiilor, Roskomnadzor, a declarat în iunie că platforma video YouTube a Alphabet răspândeşte în mod deliberat informaţii false despre conflictul din Ucraina şi permite conţinut care promovează opinii extremiste şi apeluri către copiii de a participa la proteste neautorizate.

"Site-ul de găzduire video YouTube promovează în mod deliberat difuzarea de informaţii înşelătoare despre progresul operaţiunii militare speciale în Ucraina, discreditând forţelor armate ale Federaţiei Ruse", potrivit Roskomnadzor.



Citeste si