23 Martie 2023

Imprimarea cu jet de cerneală detronează tehnologia laser la nivel global



Protejarea mediului înconjurător este o prioritate pe agenda zilei, la nivel global. Dacă până acum credeam că doar angajatorii sunt la curent cu cele mai noi norme privind sustenabilitatea în câmpul muncii, studiile arată că din ce în ce mai mulți angajați se interesează de modul în care o companie are impact asupra mediului, înainte de a se angaja.

Încălzirea globală a devenit subiect prioritar în rândul populației. Oamenii sunt mai conștienți ca oricând de problemele climatice și cer constant reducerea consumului de energie și a deșeurilor produse de marile corporații. Clienții cer echipamente IT cât mai sustenabile și prietenoase cu mediul.

Din acest motiv, zeci de mii business-uri au făcut deja switch-ul de la imprimante laser la cele cu jet de cerneală care nu necesită încălzire. Renunță la tehnologia laser din cauza consumabilelor care trebuie înlocuite constant, reducând astfel timpul de lucru, arată un sondaj Epson la nivel global.

Tehnologia cu jet de cerneală folosește cu până la 90% sută mai puțină energie decât imprimantele laser, mai arată datele Epson.

Recent, compania a lansat noua gamă de modele business de 40–60 ppm, reafirmându-și angajamentul total față de imprimarea cu jet de cerneală.

Noua serie de produse WorkForce Enterprise AM-C de 40–60 ppm valorifică tehnologia cu jet de cerneală Heat-Free Piezo și completează portofoliul anterior de produse business A3.

Gama WorkForce Enterprise AM-C de la Epson oferă capacități de imprimare de ultimă generațiepentru birourile moderne. Cu un design compact inovator, o configurație modulară și un consum redus de energie furnizează toți cei trei piloni principali ai imprimării Epson: sustenabilitate, fiabilitate și productivitate.

Lansarea coincide cu decizia companiei de a se dedica pe deplin imprimării cu jet de cerneală și de a-și înceta vânzarea și distribuția globală de imprimante laser până în 2026.

În comparație cu imprimantele laser, tehnologia cu jet de cerneală poate reduce consumul de energie și, datorită dimensiunilor compacte și a designului ușor, produsele contribuie la reducerea resurselor utilizate în timpul producției și transportului.

În plus, dimensiunile reduse permit integrarea facilă în birouri și economisirea spațiului. Iar cartușele de cerneală de mare capacitate reduc volumul de materiale utilizate la expedierea, depozitarea și gestionarea consumabilelor la sfârșitul ciclului de viață.

Acest lucru are loc la un an după ce Epson și-a anunțat investiția de 100 de miliarde de yeni în inovații sustenabile și este o consecință a capacității limitate a tehnologiei laser de a face progrese semnificative pentru a îmbunătăți sustenabilitatea, din cauza căldurii necesare în timpul procesului de imprimare și, prin urmare, a consumului ridicat de energie.

În plus, datorită numărului mai mic de consumabile și de piese mobile care trebuie înlocuite pe întreaga durată de viață a echipamentelor, în comparație cu cele laser, sunt reduse în mod substanțial și intervențiile de service și de întreținere ale imprimantelor cu jet de cerneală Epson, ceea ce duce la timpi de întrerupere mai scurți, îmbunătățindu-se astfel productivitatea și satisfacția utilizatorilor finali.

Esențiale pentru designul compact al seriei, imprimantele Workforce Enterprise AM-C sunt dotate cu un sistem inovator de cerneală, care îmbunătățește și mai mult calitatea și fiabilitatea produselor imprimate. Sunt mult mai ușor de întreținut, au cicluri de curățare mai rapide, inițializarea este mai rapidă, iar cartușele de cerneală ușor de reciclat.

Cu tehnologia de imprimare Heat-Free economisești timp datorită faptului că nu necesită căldură pentru încălzirea la pornire sau la activarea din modul repaus, astfel că viteza de imprimare este mai mare.

Drept urmare, utilizează mai puțină energie deoarece nu folosește căldură pentru încălzire, ceea ce înseamnă un consum redus de energie și implicit economie de bani.

Această tehnologie are un impact mai mic asupra mediului înconjurător. Imprimantele laser au, de obicei, mai multe consumabile și, în general, necesită înlocuirea periodică a tamburului, a curelei de transfer și a rezistenței electrice. Datorită tehnologiei de imprimare Heat-Free, imprimantele cu jet de cerneală folosesc mai puține componente care trebuie înlocuite.

Cu toate că digitalizarea ia amploare în fiecare domeniu, încă avem nevoie de imprimare în fiecare organizație, la un moment dat. Selectate și utilizate în mod corect, aceste echipamente sustenabile pot reduce consumul de energie, emisiile de CO2 și costurile, iar oamenii nu vor mai pierde ore întregi în moduri neproductive.



Citeste si