24 Septembrie 2007

S&P a retras ratingul "B-" al companiei Telemobil

Agentia de evaluare financiara Standard & Poor's (S&P) a retras operatorului de telefonie Telemobil S.A. din Romania ratingul "B-", la solicitarea companiei si a scos-o de sub supraveghere cu perspectiva negativa, informeaza publicatia Thomson Financial.

S&P a retras ratingul dupa ce Telemobil a anuntat ca nu va mai incerca sa intre pe piata obligatiunilor pe termen scurt ca sa finanteze planurile sale de dezvoltare si investitii.

Analistii de la S&P au mai spus ca Telemobil nu a primit inca o evaluare pentru alte datorii si este probabil sa solicite sustinerea actionarilor pentru nevoile sale curente de finantare.

Operatorul are aproximativ 500.000 de clienti si a castigat anul trecut una din ultimele doua licente de telefonie mobila de generatia a treia (3G).

Zapp este singurul operator de telefonie mobila din Romania care ofera servicii de comunicatii complet integrate, dezvoltate pe o retea de tip CDMA, o tehnologie wireless exploatata comercial de compania de telecomunicatii americana Qualcomm.

Zapp face parte dintr-un grup detinut de Qualcomm, lider pe piata produselor si serviciilor digitale mobile bazate pe tehnologia CDMA, si Omnia Holdings Ltd, fond de investitii din Orientul Mijlociu.



Citeste si