2 Iunie 2008

Operatorii de telefonie mobila si bancile, posibili furnizori de garantie de identitate electronica

Secretarul de Stat pentru Tehnologia Informatiei din cadrul Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Constantin Teodorescu, a sustinut in cadrul celei de-a doua editii a conferintei internationale eLiberatica prezentarea proiectului “OpenID pentru administratia publica din Romania”.

Constantin Teodorescu a aratat ca OpenID este un protocol deschis, descentralizat, public, bine documentat si stabil, sustinut de mare numar de companii din domeniul tehnologiei informatiei la nivel international, care ar permite autentificarea persoanelor fizice si juridice pentru accesul in Sistemul Electronic National.

„Adoptarea protocolului OpenID de catre aplicatiile informatice ale administratiilor locale si centrale poate contribui la dezvoltarea rapida a serviciilor publice oferite de SEN, reduce aglomeratia la ghiseele diferitelor institutii si permite eficientizarea activitatilor institutiilor publice in prelucrarea cererilor venite din partea cetatenilor”, a spus secretarul de stat din cadrul MCTI.

Pentru ca protocolul sa functioneze eficient, este nevoie de Furnizori de Garantie de Identitate Electronica (FGIE).

In acest sens, a precizat Constantin Teodorescu, „MCTI a demarat deja discutii cu principalii operatori de telefonie mobila, bancile care ofera servicii de Internet Banking si alte companii, pentru a identifica modalitatea optima prin care acestea ar putea garanta pentru identitatea unei persoane interesate sa acceseze Sistemul Electronic National”.

Constantin Teodorescu a reamintit ca MCTI a supus deja consultarii publice un proiect de act normativ care prevede, ca metoda de autentificare intre site-urile web ale SEN si FGIE, protocolul OpenID.

Proiectul este supus momentan avizarii ministerelor implicate in interactiunea dintre cetateni si administratiile statului, respectiv SEN. Actul normativ prevede adoptarea protocolului OpenID pentru dezvoltarea serviciilor electronice oferite cetatenilor de catre institutiile publice.



Citeste si