29 Iulie 2008

Un trilion de adrese web unice pe Internet

In prezent, exista aproximativ un trilion de URL-uri unice pe Internet, dupa cum a anuntat si Google pe blogul companiei, insa numarul acestor adrese web ar putea fi mai mare de atat, potrivit MSN.com.

Cifra nu ar putea fi relevanta din cauza faptului ca exista foarte multe site-uri care nu sunt transmise mai departe prin link-uri sau care sunt excluse in mod deliberat de motorul de cautare al Google.

Bineinteles, un trilion de URL-uri unice nu reprezinta acelasi lucru cu un trilion de pagini web unice, care sa aiba continut original.

“Un numar semnificativ de pagini web au URL-uri multiple, cu acelasi continut, sau URL-uri care sunt copii autogenerate ale acelorasi adrese web”, explica reprezentanti ai Google pe blogul companiei.

Chiar si dupa eliminarea duplicatelor, numarul URL-urilor unice ajunge la un trilion.

Insa, luand in considerare ca, aproape zilnic, paginile web individuale cresc cu cateva miliarde, numarul adreselor web ar putea fi mult mai mare decat este estimat in prezent.

In plus, autorii post entry-ului de pe blogul Google, Jesse Alpert si Nissan Hajaj, afirma ca, tehnic vorbind, exista un numar infinit de pagini unice pe Internet si acestia adauga, totodata, ca indexarea acestor adrese ar fi un lucru inutil.

“Strict, numarul paginilor web este unul infinit, fiindca, de exemplu, calendarele web ar putea avea un link pentru fiecare zi urmatoare care ne-ar face sa ne indreptam catre un alt si alt link la nesfarsit, de fiecare data avand posibilitatea de a gasi o noua pagina”, declara autorii post-ului de pe blogul Google.



Citeste si