26 Septembrie 2008

Nokia isi va lansa primul telefon touch-screen pe 2 octombrie

Cel mai mare producator de celulare din lume, Nokia, va lansa primul telefon touch-screen la un eveniment media ce va avea loc saptamana viitoare la Londra, conform declaratiilor a doua surse din industrie, scrie presa internationala.

Producatori de celulare precum LG Electronics, Apple si Samsung Electronics au oferit numeroase telefoane touch-screen in ultimii doi ani.

Ambele surse au declarat ca Nokia a programat sa lanseze telefonul, sub numle “Tube”, pe data de 2 octombrie. Purtatorul de cuvant Nokia a refuzat sa comenteze.

“Telefonul este extrem de important. Am asteptat ca liderul pietei sa raspunda telefonului iPhone dupa un an si jumatate. Este foarte multa presiune concentrata asupra Nokia”, a declarat Carolina Milanesi, analist al companiei Gartner.

In luna iulie Nokia anunta ca vrea sa introduca primul telefon touch-screen in acest an si ca ar vrea sa il vanda mult mai ieftin decat modelele de touch-screen ale rivalilor cu scopul de a avea un volum mare pe piata.

“Perspectiva cererii in pietele emergente, cum ar fi India, este buna pentru un telefon touch-screen ieftin”, a declarat Hannu Rauhala, analist la Pohjola Bank.

Kai Oistamo, seful diviziei de componente de la Nokia, a declarat in iulie ca firma finlandeza a dedicat mult timp pentru a aduce un portofoliu complet al telefoanelor touch-screen in piata, ambele in segmente scumpe si ieftine.



Citeste si