8 Mai 2009

Romtelecom: Venituri in declin cu 8% in T1, pana la 201,4 mil. euro



Romtelecom, cel mai mare operator national de telefonie fixa, a inregistrat, in trimestrul intai al acestui an, venituri de 201,4 milioane euro, mai mici cu aproximativ 8% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
"Efectele crizei economice au inceput sa fie resimtite pe piata locala, fiind reflectate in rate de crestere mai mici decat in perioadele anterioare (pentru serviciile de Internet broadband si de televiziune), dar si intr-un declin al veniturilor, in principal datorita deprecierii RON in raport cu euro", au declarat reprezentantii companiei de telefonie.

Eforturile de a creste eficienta interna si de a avea un control mai bun asupra costurilor sunt reflectate in performantele financiare ale companiei in primul trimestru al anului 2009, printr-un profit inainte de deducerea dobanzilor, impozitelor, deprecierii si amortizarii (EBITDA) mai mare cu 30% fata de aceeasi perioada a anului precedent, ajungand la 74,3 milioane euro, spun oficialii Romtelecom.

In primul trimestru al anului 2009, Romtelecom a continuat sa inregistreze rate solide de crestere pe segmentele de Internet broadband si televiziune prin satelit, numarul clientilor depasind 700.000 pentru fiecare dintre cele doua servicii (respectiv 701.000 clienti pentru Clicknet si 724.000 clienti pentru Dolce) si atingand o penetrare a bazei PSTN de aproximativ 25%.

Rata deconectarilor pentru telefonia fixa a continuat sa fie tinuta sub control, la 1,5% pentru acest trimestru.

Romtelecom a raportat anul trecut venituri de 869,8 milioane euro, fata de 871,9 milioane euro, cat s-a realizat in 2007 si o usoara reducere de 3% a profitului inainte de deducerea dobanzilor, impozitelor, deprecierii si amortizarii (EBITDA) de la 300,6 milioane euro in 2007 la 291,6 milioane euro in 2008.



Citeste si