18 Iunie 2009

Portalul e-Romania, plin de greseli de continut si de exprimare



Portalul e-Romania a inceput sa fie aspru criticat, la doar o zi de la lansarea sa, in urma unor greseli de continut si de exprimare care se regasesc pe www.romania.gov.ro.


O prima eroare de continut este lipsa unui semnatar si neprecizarea sursei de informare, potrivit NewsIn.

Primele doua paragrafe, care ofera informatii generale despre provenienta si raspandirea limbii romane pe glob sunt identice cu anumite fragmente de pe site-ul enciclopedic wikipedia.ro. In plus, toate textele sunt publicate pe portal cu mentiunea "Copyright 2009 e-Romania. Toate drepturile rezervate".

Printre cele mai flagrante greseli de exprimare din texte se numara cacofoniile, dezacordurile, formele gresite ale unor verbe si chiar eludarea predicatului din propozitie.

Principala indatorire a portalului era aceea de a reprezenta imaginea oficiala a Romaniei in plan intern si international, iar principalul scop pe care il viza ministrul Gabriel Sandu, prin lansarea acestui concept, era acela de a eficientiza sistemul de guvernare.

Contactati de Wall-Street, reprezentantii Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale au declarat ca vor reveni cu declaratii ulterioare legate de acest subiect dupa terminarea sedintei de Guvern la care se afla si ministrul Sandu.

Criticat de intreaga presa din Romania in baza unor erori grave de exprimare si continut, portalul e-Romania nu a mai functionat ieri (17 iunie) pret de aproximativ o jumatate de ora, lucru normal, care i se poate intampla oricarui site. e-Romania este un subdomeniu al www.gov.ro.




Citeste si