3 Noiembrie 2009

Tsamaz, CEO Cosmote: Finalizarea achizitiei Zapp va intensifica competitia pe piata



Grupul Cosmote a anuntat transferul actiunilor detinute de grupul Saudi Oger in cadrul Telemobil SA (Zapp), ca urmare a primirii avizului Consiliului Concurentei in cea mai importanta tranzactie din piata telecom in acest an, achizitia Zapp de grupul grec Cosmote pentru 207 milioane de euro.

“Achizitia Zapp ofera Cosmote Romania oportunitatea sa isi extinda portofoliul cu servicii de date si broadband mobil. In acelasi timp, clientii Zapp vor avea acces la o gama mai larga de produse si servicii, precum si la cele mai relevante oferte de pe piata, din punct de vedere calitate-pret”, a declarat Stefanos Theocharopoulos, directorul executiv al Cosmote Romania.

“Finalizarea achizitiei Zapp reprezinta o realizare importanta pentru grupul Cosmote si subsidiara sa din Romania, menita sa contribuie la cresterea acesteia pe piata. In continuare vor fi depuse toate eforturile astfel incat sa ne asiguram ca in urma procesului de integrare care va urma, operatorul va fi si mai puternic, in beneficiul consumatorilor, al economiei tarii, intensificand competitia de pe piata”, a adaugat Michael Tsamaz, directorul executiv al grupului Cosmote.

Prin achizitia Zapp, grupul Cosmote doreste sa dezvolte filiala din Romania, compania avand posibilitatea sa ofere clientilor noi servicii mobile in banda larga, utilizand licenta 3G obtinuta in urma achizitiei Zapp, extinderea bazei de clienti si deschiderea de noi oportunitati in segmentul corporate, care se bucura de un potential crescut pe piata.

Cosmote Romania are peste 6,3 milioane de utilizatori si o cota de piata de 23% in iunie 2009).

In perioada ianuarie-iunie, veniturile Cosmote Romania au fost de 203,1 milioane de euro, mai mult cu 73,9 % fata de prima jumatate a anului trecut, potrivit raportului OTE, grupul grec care detine Cosmote Romania, fiind singurul operator telecom care a inregistrat o crestere in primul semestru din acest an.




Citeste si