17 Martie 2010

Twitter isi intinde aripile prin serviciul @anywhere



Directorul executiv al Twitter Evan Williams a lansat un serviciu numit @anywhere care permite continutului de pe reteaua sociala sa fie incorporat direct in alte site-uri, scrie PC Magazine.

Serviciul este dezvoltat pentru a simplifica utilizarea site-ului de micro-blogging fara a folosi platforma twitter.com sau aplicatii ca Tweetdeck.

"De exemplu, utilizatorii vor putea sa citeasca editorialistul preferat direct de pe site-ul publisherului", a declarat Williams. In prezent, procesul de urmarire a unui editorialist necesita o logare pe contul Twitter.

"Serviciul va permite citirea unui redactor New York Times direct de pe pagina articolului, va permite trimiterea de mesaje despre un filmulet fara a iesi de pe site-ul YouTube si permite descoperirea de noi conturi Twitter prin vizitarea paginii Yahoo", scrie pe blog-ul oficial Biz Stone, unul dintre fondatorii Twitter. "Cu @anywhere, detinatorii si operatorii de site-uri vor putea sa ofere mai multa valoare cu mai putin efort", a adaugat acesta.

Partenerii initiali ai Twitter sunt Amazon, AdAge, Bing, CitySearch, Digg, eBay, Meebo, The New York Times, Yahoo si Youtube.



Citeste si