20 Aprilie 2010

RCS&RDS, implicata intr-o tranzactie pe piata ungara



Managementul operatorului de cablu maghiar TVNetwork, in care RCS&RDS detine 30% dintre actiuni, a hotarat sa vanda sapte dintre retelele pe care le controleaza catre compania PR-Telecom, iar potrivit publicatiei Budapest Business Journal, tranzactia este de 800 de milioane de forinti (3 mil. euro), scrie Broadband TV News.
Cei mai mari actionari ai companiei TvNetwork sunt Carose, Businesslink si Digi (RCS&RDS).

PR-Telecom este un operator de cablu maghiar, iar potrivit conducerii companiei se afla pe locul cinci in ceea ce priveste furnizarea de servicii in sase dintre cele 11 regiuni geografice din Ungaria.

RCS&RDS, primul jucator pe piata de cablu TV si Internet din Romania, a preluat in decembrie 30% din TvNetwork, valoarea tranzactiei nefiind precizata.

Operatorul telecom a scazut in ianuarie cu aproape 18.000 de abonati, ajungand astfel la circa 565.000 de clienti pe segmentul de televiziune in Ungaria, la diferenta de circa 225.000 de utilizatori fata de UPC, liderul pietei TV maghiare.

Compania este urmata de T-Home, firma detinuta de grupul german Deutsche Telekom apropiindu-se de Digi la aproximativ 13.000 de abonati.



Citeste si