14 Mai 2010

Cosmote ajunge la cel mai mic venit mediu per utilizator din ultimii patru ani



Cosmote, al treilea operator de telefonie mobila pe piata locala, a inregistrat in primul trimestru al acestui an un venit mediu per utilizator (ARPU) de 4 euro pe luna, acesta fiind cel mai mic ARPU de cand OTE, operatorul grec care controleaza Cosmote Romania, raporteaza date pentru compania de telefonie mobila lansata la finalul lui 2005.
In ultimii doi ani, Cosmote a avut un ARPU constant de 5 euro pe luna, insa in acest trimestru venitul mediu per utilizator a scazut la 4 euro, potrivit raportului financiar al Deutsche Telekom, grupul german care detine 30% din OTE.

Cosmote a mai avut un venit mediu per utilizator mai mic de 5 euro pe luna doar in primul trimestru din 2008. Atunci compania inregistrase un ARPU de 4,9 euro pe luna, conform OTE.

Primele date disponibile despre venitul mediu per utilizator al Cosmote Romania sunt pentru al doilea trimestru din 2006, cand operatorul avea un ARPU de 5,4 euro pe luna.

Cosmote a inregistrat in primul trimestru al acestui an afaceri de 114,8 milioane de euro in crestere cu 13,3% fata de ianuarie-martie 2009, cand compania avea afaceri de 101,3 milioane de euro, potrivit raportului financiar al OTE

La finalul lui martie, Cosmote avea la 7,2 milioane de utilizatori, dintre care 1,5 milioane abonati.



Citeste si