7 Septembrie 2010

Mio lanseaza primele car kit-uri GPS compatibile cu iPhone 4



Mio Technology, unul din cei mai mari producatori de dispozitive personale de navigatie din lume, a lansat in cadrul IFA 2010 primul car-kit de navigatie GPS compatibil cu iPhone 4.

Acest dispozitiv include un receptor GPS ce permite pe langa navigarea de la un punct A la un punct B pentru toti detinatorii de iPhone sau iPod Touch si folosirea acestuia ca dispozitiv hands-free sau player multimedia pentru masina.

Car kit-ul GPS Mio este compatibil cu cea de a doua generatie iPod Touch, iPhone 3G, 3GS si iPhone 4. Pe langa compatibilitatea cu o gama larga de produse Apple, Mio functioneaza fara a fi nevoie ca utilizatorul sa indeparteze husa de protectie a dispozitivului sau.

O alta caracteristica a acestui car-kit este posibilitatea de a fi folosit ca dispozitiv hands-free, prin intermediul conexiunii Bluetooth, setata special pentru a inlesni descoperirea si conectarea la produsele Apple. Car kit-ul Mio incarca iPod-urile si iPhone-urile, permitand preluarea convorbirilor si ghidarea clara simultana.

Utilizatorii vor avea de asemenea acces la muzica stocata pe iPhone sau iPod, aceasta fiind redata direct pe sistemul audio al masinii.

Car kit-ul Mio vine intr-un pachet care include un suport special pentru atasarea acestuia pe parbriz, ghidarea putand fi facuta atat in format normal cat si in modul panoramic.



Citeste si