20 Septembrie 2010

Dell investeste peste 100 mld. dolari in China



Dell, al treilea mare producator de PC-uri la nivel mondial, intentioneaza sa cheltuiasca peste 100 de miliarde de dolari in urmatorii zece ani, pentru extinderea activitatilor din China si majorarea vanzarilor in a doua mare economie a lumii, transmite Mediafax.

Compania americana va deschide anul viitor un al doilea centru operational in China, la Chengdu, in sud-vestul tarii, pentru a majora productia, vanzarile si activitatile de suport si va extinde un centru detinut la Xiamen, unde va angaja inca 500 de persoane.

In trimestrul al doilea, Dell a devansat Hewlett-Packard, liderul mondial al fabricantilor de PC-uri, plasandu-se pe pozitia secunda in privinta vanzarilor pe piata chineza, potrivit companiei de cercetare a pietei IDC.

Directorul general al Microsoft, Steve Ballmer, anticipeaza ca China va inlocui anul viitor SUA, ca cea mai mare piata pentru computerele personale.

Purtatorul de cuvant al Dell, David Frink, a declarat ca estimarea privind cheltuielile de 100 de miliarde de dolari este una conservatoare, care include achizitii de componente si produse din China.

In 2009, Dell a cheltuit in China circa 23 de miliarde de dolari.



Citeste si