19 Noiembrie 2010

Licentele BitDefender 2011 se vand in terminalele Zebra Pay



Utilizatorii de PC-uri pot cumpara licentele BitDefender Antivirus 2011, BitDefender Internet Security 2011si BitDefender Total Security 2011 din terminalele de plati ZebraPay, au afirmat oficialii celor doua companii

Clientii pot opta pentru produse cu o perioada de valabilitate a licentei de 3, 6 sau 12 luni.

Pentru a cumpara licente BitDefender de la terminalele ZebraPay, clientii trebuie sa introduca suma aferenta solutiilor de securitate dorite in dispozitiv, urmand a primi un cod unic de inregistrare. Acest cod va fi introdus in interfata produsului, validand astfel functionarea lui pe perioada corespunzatoare licentei achizitionate.

ZebraPay ofera servicii de intermediere a platilor, printr-o retea de terminale de plata instant, de tip self service, amplasate in zonele cele mai tranzitate din peste 20 de orase din tara.

BitDefender a avut anul trecut afaceri de aproximativ 24,7 milioane de euro, iar in prezent controleaza circa 40% din vanzarile de produse de securitate informatica din Romania.

Piata locala a solutiilor de securitate IT este estimata la circa 12 milioane euro in acest an, conform companiei de cercetare International Data Corporation (IDC).



Citeste si